MENÁDĂ s. f. 1. bacantă. 2. (fig.) femeie exaltată, furioasă. (< fr. ménade)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MENÁDĂ, menade, s. f. (Mitol.) Bacantă; fig. femeie exaltată, nestăpânită. – Din fr. ménade.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
MENÁDĂ s.f. Bacantă; (fig.) femeie exaltată, furioasă. [< fr. ménade, cf. gr. mainas < mainesthai – a fi furios].
Sursa: Dicționar de neologisme
*menádă f., pl. e (vgr. mainás, mainádos, d. mainomai, îs furios, din aceĭașĭ răd. cu mania, manie; lat. máenas, máenadis. V. mînie). Mit. Bacantă: menadele îl uciseră pe Orfeŭ. Fig. Femeĭe furioasă, cu spiritu turburat [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești
menádă (livr.) s. f., g.-d. art. menádei; pl. menádeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită menadă f. Mit. bacantă furioasă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MENÁDĂ, menade, s. f. (Livr.) Bacantă; fig. femeie exaltată, nestăpânită. – Din fr. ménade.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)