Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele mei:

MEI subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


méi (méiuri), s. n. – O anumită graminee (Panicum miliaceum). – Var. meiu. mr. mel’u, megl., istr. mel’. Lat. mĭlium (Pușcariu 1056; Candrea-Dens., 1079; REW 5572), cf. alb. mel (Meyer 263; Philippide, II, 648), it. miglio, prov. meilh, fr. mil(let), cat. mill, sp. mijo, port. milho.Der. meiat, s. n. (căderea florii la vița de vie), al cărui semantism nu este clar; meișor, s. m. (plante, Panicum capilare, Panicum sanguinale, Milium effusum); meiște, s. f. (cultură de mei).
Sursa: Dicționarul etimologic român

meĭ m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca marfă (lat. mĭlium, pop. mellium, it. miglio, pv. meilh, fr. mil și millet, cat. mill, sp. mijo, pg. milho). O plantă graminee care face niște boabe sferice de 2-3 milimetri, originară din Asia (panicum miliáceum). Alte varietățĭ de meĭ maĭ sînt: meĭu păsăresc (panicum capilláre, originar din America de nord), păringu saŭ dughia, bursoaca saŭ mohoru saŭ costreĭu, sămînța de canarĭ ș. a. (În ainte [!] de introducerea popușoĭuluĭ [!], meĭu era cerealu [!] din care se făcea mămăliga și constituĭa nutrimentu principal al Românilor și, maĭ în ainte, al Dacilor. El și varietățile luĭ îs excelente plante de nutreț. Curățate de coajă, se numește pîsat. V. pasat și mălaĭ). Meĭ tătăresc (numit și bălur, costreĭ, mătură și sorgo), altă graminee, de forma popușoĭuluĭ, dar ceva maĭ înaltă, din ale căreĭ vîrfurĭ se fac măturĭ și ale căreĭ semințe se daŭ ca mîncare păsărilor (sorgum vulgare saŭ holcus sorgum, cu varietatea sorgum halepense saŭ holcus [orĭ andropógon] halepensis). V. gaolian.
Sursa: Dicționaru limbii românești

méi, s.m. – (bot.) Plantă erbacee din fam. gramineelor (Panicum miliaceum). Cultură tradițională în satele din zona Maramureș până la apariția porumbului (Dăncuș 1986: 40). – Lat. milium „mei„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

mei1 (plantă) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mei2 (meiște) s. n., pl. méiuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mei3/ai mei3 v. meu1/al meu1
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mei4 (ai ~) v. meu2 (al ~)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

MEI, (1) s. m., (2) meiuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

mei - Pronume, Genitiv-Dativ, plural, masculin - pentru cuvantul meu

mei - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, masculin - pentru cuvantul meu