MATÁ vb. tr. 1. a face mat, a înlătura luciul la pânzeturi sau la fire de mătase artificială. 2. a etanșa îmbinarea dintre două foi de tablă groasă; a ștemui. 3. a introduce mortar în rosturi prin batere. (< fr. mater)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MATÁ pron. pers. (Reg. și fam.) Dumneata. [Gen.-dat.: matale. – Var.: matále pron. pers.] – Din dumneata.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
matá (din dumneata), pron. pers. familiar de politeță îld. tu saŭ dumneata (est). Gen. și dativ matale (din dumitale). Uneorĭ se zice matale și ca nom. Există și un dim. glumeț orĭ ironic mătăluță. În Olt. Munt. vest, Trans. tále și tălică.
Sursa: Dicționaru limbii românești
MATA’AFA FIAME FAUMINA MULUNU’U II (1921-1975), om politic din Samoa de Vest. Prim-min. (1959-1962 al coloniei autonome; 1962-1970 și 1973-1975 al regatului independent).Sursa: Dicționar enciclopedic matá/matále (reg., fam.) pr., g.-d. matáleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită matà pr. abreviațiune familiară pentru dumniata.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MATÁ pron. pers. (Reg. și fam.) Dumneata. [Gen.-dat.: matale. – Var.: matále pron. pers.] – Din dumneata.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
MÁTĂ s. f. produs metalurgic între minereul brut și produsul finit. (< fr. matte)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MÁTĂ s.f. Produs metalurgic intermediar între minereul brut și produsul finit. [< fr. matte].
Sursa: Dicționar de neologisme
mátă s. f., g.-d. art. mátei; pl. máteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită MẤȚĂ, mâțe, s. f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâța în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înșele, să mintă. A umbla cu mâța în sac = a umbla cu înșelăciuni. (A fi) mâță blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic. Ca o mâță plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) rușinat, umilit. A trăi (sau a se înțelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâța cu șoarecele (sau cu șoarecii, cu câinele) = a fi în relații foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâțele = a) a fi în relații foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâța de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaș. A se uita ca mâța în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâța în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Probabil formație onomatopeică. Cf. alb. mica.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mấță, -e, s.f. – 1. Pisică. 2. Unealtă pentru culesul fructelor. 3. Cârlig în formă de gheară cu care se scoate găleata din fântână. 4. Specie de salcie mică. „Mâní (1 aprilie 1923) e Staulu cu flori și or sfințî mâța” (Papahagi 1925). – Probabil formă onomatopeică; Cf. alb. mica; Cf. germ. Mieze, nume dat pisicii, germ. muzmuz „pis-pis” (Țurcanu).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
mấță (pop.) s. f., g.-d. art. mấței; pl. mấțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mâță f. 1. Mold. pisică: mâță blândă, ipocrit; a umbla cu mâța în sac, a căuta să înșele; 2. roata zimțată a fusului joagărului și (Tr.) patinele de cari se servesc plutașii, ca să nu alunece pe bârne (aluziune la ghiarele mâței); 3. mâța-popii, scolopendră (după conformațiunea insectei). [Termen, comun idiomelor balcanice, de origină imitativă, după strigătul miț-miț! cu care se cheamă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MẤȚĂ, mâțe, s. f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâța în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înșele, să mintă. A umbla cu mâța în sac = a umbla cu înșelăciuni. (A fi) mâță blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic. Ca o mâță plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) rușinat, umilit. A trăi (sau a se înțelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâța cu șoarecele (sau cu șoarecii, cu câinele) = a fi în relații foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâțele = a) a fi în relații foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâța de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaș. A se uita ca mâța în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâța în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Formație onomatopeică. Cf. alb. mica.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
mata - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul mat
mată - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul mat
mấță - Formă unică - pentru cuvantul mấță