Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele martalog:

MARTALÓG, martalogi, s. m. (Mai ales la pl.) Slujitor domnesc însărcinat cu paza granițelor și cu supravegherea punctelor vamale. – Din tc. martoloz „marinar creștin de pe Dunăre”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


martalóg (martalógi), s. m.1. Soldat creștin, mai ales grec, în slujba sultanului. – 2. (Înv.) Grănicer. – 3. (Olt.) Intendent. – Var. (înv.) martolog. Tc. martoloz, din ngr. ἀμαρτωλός (Tiktin; cf. Bărbulescu, Arhiva, XLIII, 251).
Sursa: Dicționarul etimologic român

martalog, -oagă, martalogi, -oage adj. molâu, lent, greoi în mișcări.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

martalóg m. (turc. martoloz, soldat creștin care servea la forturile turceștĭ, pirat de Dunăre, d. ngr. armatolós, armatól d. árma, pl. ármata [d. it. arma, armă], supt [!] infl. luĭ amártolós [vgr. ῾amartolós, păcătos]. De aicĭ: sîrb. martòloz și -olos, pirat de Dunăre, grănicer turcesc, ung. martolós și -óz, hoț, pirat, negustor de robĭ). Vechĭ. Armatol saŭ haĭduc Grec care păzea drumurile și granițele Imperiuluĭ turcesc (începînd de la Selim II, în sec 17). Cazac grănicer în servicĭu Țăriĭ Româneștĭ: martalogiĭ formaŭ una din diviziunile Cazacilor din Țara Românească (Bălc. 636); haĭducĭ ungurĭ și martologĭ sîrbĭ (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 328). Azĭ. Olt. Vechil, logofăt de moșie. – Se zicea și martolog și martolot.
Sursa: Dicționaru limbii românești

martalóg s. m., pl. martalógi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

MARTALÓG, martalogi, s. m. (Mai ales la pl.) Slujitor domnesc însărcinat cu paza granițelor și cu supravegherea punctelor vamale. – Din tc. martoloz „marinar creștin de pe Dunăre”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)