Am găsit 17 definiții pentru cuvantul/cuvintele mart:

MART s. m. invar. v. martie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


mart, -ă, s.f., s.n. (înv.) 1. (s.f.) catarg. 2. (s.n.) construcție metalică, turlă de sondă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

MART s. m. v. martie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MARȚ1 s. n. invar. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MARȚ2, (2) marțuri, s. n. (Pop.) 1. Martie. 2. Mărțișor. – Lat. martius [mensis].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

marț s. m. – La anumite jocuri, a lăsa pe cineva „falit”. – Var. (înv.) marți. It. marcio, marzo, prin intermediul tc. mars (T. Papahagi, GS, VII, 296; cf. Tiktin).
Sursa: Dicționarul etimologic român

marț s. m.1. Martie. – 2. Mărțișor. – Mr. Marțu. Lat. Martius (Pușcariu 1034; Candrea-Dens., 1056). Cuvînt rar cu ambele sensuri (al doilea în Munt.), a fost înlocuit de martie (megl. marta), s. f. (numele lunii), din ngr. μάρτιος, parțial prin intemediul sl. martii, v. sb. mart (Vasmer, Gr., 95). – Der. mărțișor, s. m. (martie); mărțișor, s. n. (podoabă, medalion de 1 martie), pe care Pușcariu, Dimin., 127, îl deriva în mod echivoc din martie, este dim. a lui marț (Pascu, Beiträge, 53).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) marț n., pl. urĭ (d. lat. martius, adj. d. Mars, Martis, Marte; mrom. marțu. V. martie). Munt. est. Mărțișor, breloc (monetă [!], medalie) pe care-l poartă fetele de la 1 Martie pînă la 1 April atîrnat la gît cu o sfoară roșie cu alb în credință că nu se vor pîrli de soare în acel an.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) marț n. (turc. mars, cîștig duplu [!] la table, d. it. marcio [lat. márcidus. V. mîrced], putred, potopit; perderia marcia, a fi marț la joc). Fam. A face marț pe cineva, a-l pune´n cofă, a-l învinge de tot. V. mat 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești

MARȚ (‹ tc.) subst. A face (sau a fi, a rămâne) ~ = a câștiga (sau a pierde) la unele jocuri, în special la table, în condițiile în care se punctează dublu; fig. a învinge (sau a fi învins), a fi pus în situația de a nu mai putea replica.
Sursa: Dicționar enciclopedic

marț1 (la jocul de table) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

marț2 (martie) (pop.) s. n., g.d. lui marț
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

marț3 (mărțișor) (pop.) s. n., pl. márțuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

marț a. termen de joc, în locuțiunea a face marț: 1. a bate cu desăvârșire (în jocul de table); 2. fig. a covârși, a da de rușine pe cineva, [it. MARCIO, dial MARZO].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Marț m. numele popular al lunei lui Martie. [Lat. MARTIUS (MENSIS)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MARȚ1 s. n. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MARȚ2, (2) marțuri, s. n. (Pop.) 1. Martie. 2. Mărțișor. – Lat. martius [mensis].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)