Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele marfa:

MÁRFĂ, mărfuri, s. f. Produs al muncii destinat schimbului prin intermediul vânzării-cumpărării. ◊ Expr. A-și lăuda marfa = a-și lăuda lucrurile proprii sau meritele personale. (Rar) Altă marfă, se spune când este vorba despre alt aspect al unei probleme, despre altă situație, altă împrejurare. – Din magh. marha „vită”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


márfă (mắrfuri), s. f.1. (Trans., Maram.) Vite. – 2. (Înv.) Provizii. – 3. Obiecte de negoț. – Var. (înv., Trans.) marhă, (Banat) marvă. Sl. (sb., cr., rut.) marha (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 186) și mag. marha (Gáldi, Dict., 144), din v. germ. mariha „cal.” – Der. mărfar (var. marfagiu), s. m. (negustor). Din rom. provin rut. marfa (Miklosich, Wander., 17; Candrea, Elemente, 408; Berneker, II, 19), mag. márfa (Edelspacher 18).
Sursa: Dicționarul etimologic român

marfă, mărfuri I s. f. 1. prostituată. 2. obiect de contrabandă. II adj. invar. foarte bun, de calitate superioară.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

márfă f., pl. mărfĭ și maĭ des n. mărfurĭ (ung. marha, avere [în banĭ], vite; sîrb. mârha și mârva, vite, marfă; bg. dial. marva, rut. márha, și [după rom.] márfa, d. vgerm. mar[i]ha, cal, ngerm. mähre, mîrțoagă [V. mareșal]; celtic marka, irlandez mark, cal. Cp. cu lat. pecunta, banĭ, pecus, vită, și got. faihu, vite, proprietate, germ. vieh, vită. Cp. și cu dobitoc și socotesc). Vechĭ (marhă, pl. e). Vită. Avere mobilă. Azĭ (marfă). Lucrurĭ mobile de vînzare: marfa dintr´o prăvălie, dintr´un depozit, dintr´o corabie. (Și azĭ în Maram. Trans. Ban. marhă, vită. În Ban. [după sîrb.] și marvă). V. mărfar și mărhaĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești

márfă s. f., g.-d. mărfi, art. mắrfii; pl. mắrfuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

marfă f. ceea ce se vinde și se cumpără (afară de imobile). [Tr. marhă, vită (și marfă) = serb. MARHA, vită: vitele sunt, la popoarele pastorale, principalul obiect de transacțiune].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MÁRFĂ, mărfuri, s. f. Produs al muncii destinat schimbului prin intermediul vânzării-cumpărării. ◊ Expr. A-și lăuda marfa = a-și lăuda lucrurile proprii sau meritele personale. (Rar) Altă marfă, se spune când este vorba despre alt aspect al unei probleme, despre altă situație, altă împrejurare. – Din magh. marha „vită”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)