Am găsit 22 de definiții pentru cuvantul/cuvintele marțial:

MARȚIÁL2, -Ă adj. (despre substanțe) care conține fier; referitor la fier. ♦ carență ~ă = insuficiență alimentară de fier, care cauzează anemie; terapeutică ~ă = tratament al anemiilor cu fier. (< fr. martial)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


MARȚIÁL1, -Ă adj. 1. ostășesc, militar; de război. ◊ impunător, solemn, grav. 2. arte ĕ = discipline sportive de atac și apărare, de origine japoneză (karate, aikido, judo, kendo), bazate pe un fond moral provenind de la samurai. 3. lege ~ă = lege care autorizează intervenția forței armatei în caz de tulburări interne. ♦ curte ~ă = tribunal militar în timp de război sau de stare excepțională, care judecă după legi militare. (< fr. martial, it. marziale)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

MARȚIÁL, -Ă, marțiali, -e, adj. 1. (Livr.) Solemn și grav; impunător. 2. Ostășesc, militar; de război. ◊ Curte marțială = tribunal militar instituit în timp de război, de mobilizare sau în timpul unei stări excepționale. Lege marțială = lege care autorizează în unele state folosirea forței armate pentru represiune internă. [Pr.: -ți-al] – Din fr. martial, it. marziale.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MARȚIÁL1, -Ă adj. De război, în legătură cu războiul sau cu milităria; războinic. ◊ Curte marțială = tribunal militar în timp de război sau de stare excepțională, care judecă după legi militare. ♦ Impunător, solemn, grav. [Pron. -ți-al. / < fr. martial, it. marziale, cf. Mars – zeul războiului, la romani].
Sursa: Dicționar de neologisme

MARȚIÁL2, -Ă adj. (Chim., înv.) Care conține fier. ♦ Care se referă la fier. ◊ (Med.) Carență marțială = insuficiență alimentară de fier, care cauzează anemie. [Pron. -ți-al. / < fr. martial].
Sursa: Dicționar de neologisme

*marțiál, -ă adj. (lat. martialis, d. Mars, Martis, zeul războĭuluĭ). Războĭnic: aer marțial. Curte marțială, tribunal militar. Lege marțială, care autorizează întrebuințarea forțeĭ armate în anumite cazurĭ. Adv. În mod marțial: a defila marțial.
Sursa: Dicționaru limbii românești

MARȚIAL (Marcus Valerius Martialis) (c. 40-c. 104), poet latin. Prin epigramele sale („Liber spectaculorum”), remarcabile prin pitoresc, verva mușcătoare și acuitatea observației, a contribuit la definirea genului și a satirizat moravuri ale timpului.
Sursa: Dicționar enciclopedic

marțiál (-ți-al) adj. m., pl. marțiáli; f. marțiálă, pl. marțiále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

marțial a. răsboinic: înfățișare marțială. curte marțială, tribunal militar în timp de răsboiu; lege marțială, care autorizează în unele cazuri întrebuințarea forței, armate.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Marțial m. poet latin, autor de Epigrame (43-104).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MARȚIÁL, -Ă, marțiali, -e, adj. 1. (Livr.) Solemn și grav; impunător. 2. Ostășesc, militar; de război. ◊ Curte marțială = tribunal militar instituit în timp de război, de mobilizare sau în timpul unei stări excepționale. Lege marțială = lege care autorizează în unele state folosirea forței armate pentru represiune internă. 3. (În sintagma) Arte marțiale = tehnici de luptă și sporturi (judo, karate etc.) originare din Japonia și China. [Pr.: -ți-al] – Din fr. martial, it. marziale.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MARȚIÁL2, -Ă adj. (despre substanțe) care conține fier; referitor la fier. ♦ carență ~ă = insuficiență alimentară de fier, care cauzează anemie; terapeutică ~ă = tratament al anemiilor cu fier. (< fr. martial)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

MARȚIÁL1, -Ă adj. 1. ostășesc, militar; de război. ◊ impunător, solemn, grav. 2. arte ĕ = discipline sportive de atac și apărare, de origine japoneză (karate, aikido, judo, kendo), bazate pe un fond moral provenind de la samurai. 3. lege ~ă = lege care autorizează intervenția forței armatei în caz de tulburări interne. ♦ curte ~ă = tribunal militar în timp de război sau de stare excepțională, care judecă după legi militare. (< fr. martial, it. marziale)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

MARȚIÁL, -Ă, marțiali, -e, adj. 1. (Livr.) Solemn și grav; impunător. 2. Ostășesc, militar; de război. ◊ Curte marțială = tribunal militar instituit în timp de război, de mobilizare sau în timpul unei stări excepționale. Lege marțială = lege care autorizează în unele state folosirea forței armate pentru represiune internă. [Pr.: -ți-al] – Din fr. martial, it. marziale.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MARȚIÁL1, -Ă adj. De război, în legătură cu războiul sau cu milităria; războinic. ◊ Curte marțială = tribunal militar în timp de război sau de stare excepțională, care judecă după legi militare. ♦ Impunător, solemn, grav. [Pron. -ți-al. / < fr. martial, it. marziale, cf. Mars – zeul războiului, la romani].
Sursa: Dicționar de neologisme

MARȚIÁL2, -Ă adj. (Chim., înv.) Care conține fier. ♦ Care se referă la fier. ◊ (Med.) Carență marțială = insuficiență alimentară de fier, care cauzează anemie. [Pron. -ți-al. / < fr. martial].
Sursa: Dicționar de neologisme

*marțiál, -ă adj. (lat. martialis, d. Mars, Martis, zeul războĭuluĭ). Războĭnic: aer marțial. Curte marțială, tribunal militar. Lege marțială, care autorizează întrebuințarea forțeĭ armate în anumite cazurĭ. Adv. În mod marțial: a defila marțial.
Sursa: Dicționaru limbii românești

MARȚIAL (Marcus Valerius Martialis) (c. 40-c. 104), poet latin. Prin epigramele sale („Liber spectaculorum”), remarcabile prin pitoresc, verva mușcătoare și acuitatea observației, a contribuit la definirea genului și a satirizat moravuri ale timpului.
Sursa: Dicționar enciclopedic

marțiál (-ți-al) adj. m., pl. marțiáli; f. marțiálă, pl. marțiále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

marțial a. răsboinic: înfățișare marțială. curte marțială, tribunal militar în timp de răsboiu; lege marțială, care autorizează în unele cazuri întrebuințarea forței, armate.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Marțial m. poet latin, autor de Epigrame (43-104).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MARȚIÁL, -Ă, marțiali, -e, adj. 1. (Livr.) Solemn și grav; impunător. 2. Ostășesc, militar; de război. ◊ Curte marțială = tribunal militar instituit în timp de război, de mobilizare sau în timpul unei stări excepționale. Lege marțială = lege care autorizează în unele state folosirea forței armate pentru represiune internă. 3. (În sintagma) Arte marțiale = tehnici de luptă și sporturi (judo, karate etc.) originare din Japonia și China. [Pr.: -ți-al] – Din fr. martial, it. marziale.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)