Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele marș:

Mars, fiul lui Iupiter și al Iunonei și una dintre cele trei divinități protectoare ale Romei (alături de Iupiter și de Quirinus). Romanii îl considerau drept protectorul lor și tatăl lui Romulus. Era, la origine, zeul renașterii naturii, devenind mai tîrziu zeul războiului și al agriculturii. A fost identificat de timpuriu cu Ares, din mitologia greacă. (Pentru diferitele legende legate de numele lui, v. Ares).
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman


MARȘ I. s. n. 1. deplasare a unei trupe sau a unei (grupări de) nave (într-o anumită formație). ♦ ~ forțat = marș executat cu o viteză sporită față de cea normală. 2. probă de atletism în timpul căreia concurenții sunt obligați să meargă repede, fără a alerga. 3. piesă muzicală cu o mișcare uniformă sugerând pasul cadențat de defilare al unei trupe, al unui cortegiu etc. 4. poezie lirică patriotică scrisă pentru a putea fi cântată după melodia unui marș (3). 5. operație de extragere și introducere în sondă a garniturii de foraj. II. interj. 1. comandă de pornire a unei trupe. 2. cuvânt cu care se alungă un câine, se îndepărtează în mod brutal un om. (< fr. marche, germ. Marsch)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

MARȘ, (1, 2, 3) marșuri, s. n., (4, 5) interj. 1. S. n. Mers, deplasare a unei unități militare sau a unui grup organizat (într-o anumită formație). ◊ Marș forțat = marș executat cu o viteză sporită față de cea normală. ♦ (Înv.) Distanță parcursă de o unitate militară în 24 de ore. ♦ Acțiune militară viguroasă îndreptată asupra unui obiectiv. ♦ Probă atletică de mers rapid pe distanțe lungi. ♦ P. gener. Deplasare, drum, cursă (obositoare). 2. S. n. Compoziție muzicală puternic ritmată, care adesea reglează cadența pasului unei formații, a unui cortegiu etc. 3. S. n. Compoziție literară în versuri, scrisă spre a fi cântată pe o arie de marș (2). 4. Interj. Cuvânt cu care se comandă pornirea unei unități militare sau a unui grup organizat. 5. Interj. Cuvânt cu care se gonește un câine sau, p. gener., un om. – Din fr. marche, germ. Marsch.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MARȘ s.n. 1. Mers, mișcare a unei trupe (într-o anumită formație). ♦ Acțiune militară puternică de mare amploare, îndreptată contra unui obiectiv. ♦ Probă atletică pedestră, în timpul căreia concurenții sunt obligați să meargă repede fără a alerga. 2. Piesă muzicală cu ritm puternic, după care se potrivește cadența pasului unei trupe, a unui cortegiu etc. 3. Poezie lirică patriotică scrisă pentru a putea fi cântată după melodia unui marș (2). [Cf. fr. marche, germ. Marsch, rus. marș, it. marcia].
Sursa: Dicționar de neologisme

MARȘ interj. 1. Comandă de pornire a unei trupe. 2. Cuvânt cu care se alungă un câine; cuvânt cu care se îndepărtează în mod brutal un om. [< fr. marche < marcher – a merge].
Sursa: Dicționar de neologisme

marș (márșuri), s. n. – Mers. Fr. marche. Cf. marș, interj. (hai, înainte; afară), din fr. marche, se întrebuințează ca ordin pentru soldați sau pentru cîini, cf. Graur, BL, VI, 155. – Comp. marșrută, s. f. (rută, itinerar), din germ. Marschrute, cf. rus. maršrut; mărșălui, vb. (a merge în marș), după germ. marschieren, rus. marširovati.
Sursa: Dicționarul etimologic român

*marș n., pl. urĭ (fr. marche, mers, d. marcher, a merge, care pare a veni de la un tip lat. *marcare [derivat poate d. marcus, cĭocan, dacă nu de la vgerm. de sus markôn, id.]; it. marcia; rus. marš, germ. marsch). Mersu uneĭ armate saŭ unuĭ detașament al eĭ: marș forțat. Distanța străbătută pin [!] acest marș: a face un marș lung. Cortegiŭ, șir de persoane în mers de ceremonie: marș triunfal [!]. Cîntec care regulează mersu: fanfara a cîntat un marș. Poezie făcută ca să fie cîntată și să îndemne la mers: marșu anuluĭ 1848 de Mureșeanu. Interj. (fr. marche! imperativu d. marcher). Comandă de plecare adresată soldaților: escadron, marș! Expresiune de alungare egală cu fugĭ de aicĭ, pașol, ĭeșĭ!) adresată oamenilor neînsemnațĭ și cînilor [!]: marș afară, obraznicule!
Sursa: Dicționaru limbii românești

marș1 interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

marș2 s. n., pl. márșuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

marș n. 1. mișcare regulată a trupelor: marș forțat; 2. distanță parcursă: a face un marș lung; 3. cortej, succesiune de persoane cari merg în ceremonie: marș triumfal; 4. arie de muzică, menită a regula mișcarea trupelor: fanfara a cântat un marș; 5. poezie corespunzătoare: marșul anului 1848 (=fr. marche). ║ int. exprimă comanda de pur- cedere: înainte, marș! (și ironic, la câini).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MARȘ, (1, 2, 3) marșuri, s. n., (4, 5) interj. 1. S. n. Mers, deplasare a unei unități militare sau a unui grup organizat (într-o anumită formație). ◊ Marș forțat = marș executat cu o viteză sporită față de cea normală. ♦ (Înv.) Distanță parcursă de o unitate militară în 24 de ore. ♦ Acțiune militară viguroasă îndreptată asupra unui obiectiv. ♦ Probă atletică de mers rapid pe distanțe lungi. ♦ P. gener. Deplasare, drum, cursă (obositoare). 2. S. n. Compoziție muzicală puternic ritmată, care adesea reglează cadența pasului unei formații, a unui cortegiu etc. 3. S. n. Compoziție literară în versuri, scrisă spre a fi cântată pe o arie de marș (2). 4. Interj. Cuvânt cu care se comandă pornirea unei unități militare sau a unui grup organizat. 5. Interj. Cuvânt cu care se gonește un câine sau, p. gener., un om. – Din fr. marche, germ. Marsch.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)