MANTÉLĂ s. f. mantilă (1). (< it. mantello)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MANTÉLĂ, mantele, s. f. (Înv.) 1. Haină lungă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Din it. mantello. Cf. rus. mantel.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
MANTÉLĂ s.f. Manta scurtă cu care femeile își acopereau umerii și brațele. ♦ Mantie. [Var. mantel s.n. / < it. mantello, rus. mantel, germ. Mantel, cf. lat. mantellum].
Sursa: Dicționar de neologisme
mantélă (înv.) s. f., g.-d. art. mantélei; pl. mantéleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită MANTÉLĂ, mantele, s. f. (Înv.) 1. Haină largă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Din it. mantello. Cf. rus. mantel.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)