MANIÁC, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de o manie; (om) preocupat în mod exagerat de ceva; tipicar. (< fr. maniaque)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
MANIÁC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de o manie; tipicar, (om) cu ticuri. [Pron. -ni-ac. / < fr. maniaque].
Sursa: Dicționar de neologisme
*maniác, -ă adj. și s., pl. acĭ, ace, mlat. maniacus, d. mánia, manie; vgr. manikós. V. mîniac). Relativ la manie: delir maniac. Cuprins de o manie: ce maniac!
Sursa: Dicționaru limbii românești
maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) mâniác, mâniáci, s.m. (înv.) scamator, măscărici.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme