Am găsit 75 de definiții pentru cuvantul/cuvintele maia:

MÁIA I. s. n. denumire dată unor triburi de amerindieni din America Centrală, care au creat o strălucită civilizație precolumbiană. II. adj. care aparține acestei populații. ◊ (s. f.) limbă vorbită de aceștia. (< sp., fr. maya)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


MAIÁ s. f. Ferment; drojdie; p. ext. plămădeală. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. [Pr.: ma-ia] – Din tc. maya.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

maiá2, maiále, s.n. (reg.) serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii, organizată de școlari în luna mai.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

maía (maiéle), s. f.1. Drojdie, ferment. – 2. Ferment în general. – 3. Germen, embrion, început. – 4. (Înv.) Varietate de pîine. – 5. Furcuță (la cai). – Mr. măiauă. Tc. (per.) maya (Șeineanu, II, 243; Miklosich, Türk. Elem., II, 122; Berneker, II, 5; Lokotsch 1367), cf. ngr. μαγιά, bg., sb. maja.
Sursa: Dicționarul etimologic român

máia (etnic) s. m. inv.; s. f., g.-d. art. maiei, pl. -; adj. inv.
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine

Maia 1. Fiica lui Atlas și a Pleionei și una dintre pleiade. Maia era cea mai frumoasă dintre toate surorile ei. Cucerit de frumusețea ei, Zeus s-a unit cu ea într-o peșteră de pe muntele Cyllene. În urma acestei uniri Maia l-a născut pe zeul Hermes. 2. La romani, veche divinitate de origine obscură. Simboliza, se pare, Primăvara. Mai tîrziu a fost identificată cu Maia din mitologia greacă.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

MAIA 1. (în mitologia greacă) Zeița fidelității, a credinței. A șaptea fiică a titanului Atlas, era cea mai frumoasă dintre Pleiade. Din dragostea ei cu Zeus s-a născut Hermes. 2. Zeiță italică, ocrotitoare a recoltelor de fructe. Era sărbătorită la 1 mai (după unii filologi, numele ei este etimonul lunii mai). Cunoscută și sub numele de Maiestas.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MAIA, râu în Federația Rusă, în Extremul Orient, afl. dr. al râului Aldan, în amonte de Ust Maia; 1.053 km. Izv. de pe pantele de S ale culmii Suntar Haiata, trecând prin Nelkan și Aim.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MÁIA2 s. f. Țesătură subțire de bumbac de tipul stambei, folosită ca material pentru confecționarea rochiilor ușoare de vară.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MAIA3 subst., adj. v. maya1.
Sursa: Dicționar enciclopedic

maĭá f., pl. ĭele (turc. bg. maĭa, d. pers. maĭe). Sud. Apă cu făină și țaĭc de turnat în cocă ca să dospească (să devie aluat). Vechĭ. Capital. Azĭ. A prinde maĭa, a prinde cheag (avere, putere). Vechĭ. Un fel de stofă: caftan de maĭa. Furca de supt [!] copita caluluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

maiá s. f., art. maiáua, g.-d. art. maiélei; pl. maiéle, art. maiélele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

maià f. 1. chiag de brânză, și fig. putere: a prinde maia; 2. ferment de oțet. [Turc. MAYA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Maia f. comună în județul Ilfov cu 1000 locuitori.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MAIÁ, maiele, s. f. Ferment; drojdie; p. ext. plămădeală. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. [Pr.: -ma-ia] – Din tc. maya.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MÁIA I. s. n. denumire dată unor triburi de amerindieni din America Centrală, care au creat o strălucită civilizație precolumbiană. II. adj. care aparține acestei populații. ◊ (s. f.) limbă vorbită de aceștia. (< sp., fr. maya)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

MAIÁ s. f. Ferment; drojdie; p. ext. plămădeală. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. [Pr.: ma-ia] – Din tc. maya.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

maiá2, maiále, s.n. (reg.) serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii, organizată de școlari în luna mai.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

maía (maiéle), s. f.1. Drojdie, ferment. – 2. Ferment în general. – 3. Germen, embrion, început. – 4. (Înv.) Varietate de pîine. – 5. Furcuță (la cai). – Mr. măiauă. Tc. (per.) maya (Șeineanu, II, 243; Miklosich, Türk. Elem., II, 122; Berneker, II, 5; Lokotsch 1367), cf. ngr. μαγιά, bg., sb. maja.
Sursa: Dicționarul etimologic român

máia (etnic) s. m. inv.; s. f., g.-d. art. maiei, pl. -; adj. inv.
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine

Maia 1. Fiica lui Atlas și a Pleionei și una dintre pleiade. Maia era cea mai frumoasă dintre toate surorile ei. Cucerit de frumusețea ei, Zeus s-a unit cu ea într-o peșteră de pe muntele Cyllene. În urma acestei uniri Maia l-a născut pe zeul Hermes. 2. La romani, veche divinitate de origine obscură. Simboliza, se pare, Primăvara. Mai tîrziu a fost identificată cu Maia din mitologia greacă.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

MAIA 1. (în mitologia greacă) Zeița fidelității, a credinței. A șaptea fiică a titanului Atlas, era cea mai frumoasă dintre Pleiade. Din dragostea ei cu Zeus s-a născut Hermes. 2. Zeiță italică, ocrotitoare a recoltelor de fructe. Era sărbătorită la 1 mai (după unii filologi, numele ei este etimonul lunii mai). Cunoscută și sub numele de Maiestas.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MAIA, râu în Federația Rusă, în Extremul Orient, afl. dr. al râului Aldan, în amonte de Ust Maia; 1.053 km. Izv. de pe pantele de S ale culmii Suntar Haiata, trecând prin Nelkan și Aim.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MÁIA2 s. f. Țesătură subțire de bumbac de tipul stambei, folosită ca material pentru confecționarea rochiilor ușoare de vară.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MAIA3 subst., adj. v. maya1.
Sursa: Dicționar enciclopedic

maĭá f., pl. ĭele (turc. bg. maĭa, d. pers. maĭe). Sud. Apă cu făină și țaĭc de turnat în cocă ca să dospească (să devie aluat). Vechĭ. Capital. Azĭ. A prinde maĭa, a prinde cheag (avere, putere). Vechĭ. Un fel de stofă: caftan de maĭa. Furca de supt [!] copita caluluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

maiá s. f., art. maiáua, g.-d. art. maiélei; pl. maiéle, art. maiélele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

maià f. 1. chiag de brânză, și fig. putere: a prinde maia; 2. ferment de oțet. [Turc. MAYA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Maia f. comună în județul Ilfov cu 1000 locuitori.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MAIÁ, maiele, s. f. Ferment; drojdie; p. ext. plămădeală. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. [Pr.: -ma-ia] – Din tc. maya.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MÁIA I. s. n. denumire dată unor triburi de amerindieni din America Centrală, care au creat o strălucită civilizație precolumbiană. II. adj. care aparține acestei populații. ◊ (s. f.) limbă vorbită de aceștia. (< sp., fr. maya)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

MAIÁ s. f. Ferment; drojdie; p. ext. plămădeală. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. [Pr.: ma-ia] – Din tc. maya.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

maiá2, maiále, s.n. (reg.) serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii, organizată de școlari în luna mai.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

maía (maiéle), s. f.1. Drojdie, ferment. – 2. Ferment în general. – 3. Germen, embrion, început. – 4. (Înv.) Varietate de pîine. – 5. Furcuță (la cai). – Mr. măiauă. Tc. (per.) maya (Șeineanu, II, 243; Miklosich, Türk. Elem., II, 122; Berneker, II, 5; Lokotsch 1367), cf. ngr. μαγιά, bg., sb. maja.
Sursa: Dicționarul etimologic român

máia (etnic) s. m. inv.; s. f., g.-d. art. maiei, pl. -; adj. inv.
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine

Maia 1. Fiica lui Atlas și a Pleionei și una dintre pleiade. Maia era cea mai frumoasă dintre toate surorile ei. Cucerit de frumusețea ei, Zeus s-a unit cu ea într-o peșteră de pe muntele Cyllene. În urma acestei uniri Maia l-a născut pe zeul Hermes. 2. La romani, veche divinitate de origine obscură. Simboliza, se pare, Primăvara. Mai tîrziu a fost identificată cu Maia din mitologia greacă.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

MAIA 1. (în mitologia greacă) Zeița fidelității, a credinței. A șaptea fiică a titanului Atlas, era cea mai frumoasă dintre Pleiade. Din dragostea ei cu Zeus s-a născut Hermes. 2. Zeiță italică, ocrotitoare a recoltelor de fructe. Era sărbătorită la 1 mai (după unii filologi, numele ei este etimonul lunii mai). Cunoscută și sub numele de Maiestas.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MAIA, râu în Federația Rusă, în Extremul Orient, afl. dr. al râului Aldan, în amonte de Ust Maia; 1.053 km. Izv. de pe pantele de S ale culmii Suntar Haiata, trecând prin Nelkan și Aim.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MÁIA2 s. f. Țesătură subțire de bumbac de tipul stambei, folosită ca material pentru confecționarea rochiilor ușoare de vară.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MAIA3 subst., adj. v. maya1.
Sursa: Dicționar enciclopedic

maĭá f., pl. ĭele (turc. bg. maĭa, d. pers. maĭe). Sud. Apă cu făină și țaĭc de turnat în cocă ca să dospească (să devie aluat). Vechĭ. Capital. Azĭ. A prinde maĭa, a prinde cheag (avere, putere). Vechĭ. Un fel de stofă: caftan de maĭa. Furca de supt [!] copita caluluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

maiá s. f., art. maiáua, g.-d. art. maiélei; pl. maiéle, art. maiélele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

maià f. 1. chiag de brânză, și fig. putere: a prinde maia; 2. ferment de oțet. [Turc. MAYA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Maia f. comună în județul Ilfov cu 1000 locuitori.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MAIÁ, maiele, s. f. Ferment; drojdie; p. ext. plămădeală. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. [Pr.: -ma-ia] – Din tc. maya.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MÁIA I. s. n. denumire dată unor triburi de amerindieni din America Centrală, care au creat o strălucită civilizație precolumbiană. II. adj. care aparține acestei populații. ◊ (s. f.) limbă vorbită de aceștia. (< sp., fr. maya)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

MAIÁ s. f. Ferment; drojdie; p. ext. plămădeală. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. [Pr.: ma-ia] – Din tc. maya.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

maiá2, maiále, s.n. (reg.) serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii, organizată de școlari în luna mai.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

maía (maiéle), s. f.1. Drojdie, ferment. – 2. Ferment în general. – 3. Germen, embrion, început. – 4. (Înv.) Varietate de pîine. – 5. Furcuță (la cai). – Mr. măiauă. Tc. (per.) maya (Șeineanu, II, 243; Miklosich, Türk. Elem., II, 122; Berneker, II, 5; Lokotsch 1367), cf. ngr. μαγιά, bg., sb. maja.
Sursa: Dicționarul etimologic român

máia (etnic) s. m. inv.; s. f., g.-d. art. maiei, pl. -; adj. inv.
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine

Maia 1. Fiica lui Atlas și a Pleionei și una dintre pleiade. Maia era cea mai frumoasă dintre toate surorile ei. Cucerit de frumusețea ei, Zeus s-a unit cu ea într-o peșteră de pe muntele Cyllene. În urma acestei uniri Maia l-a născut pe zeul Hermes. 2. La romani, veche divinitate de origine obscură. Simboliza, se pare, Primăvara. Mai tîrziu a fost identificată cu Maia din mitologia greacă.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

MAIA 1. (în mitologia greacă) Zeița fidelității, a credinței. A șaptea fiică a titanului Atlas, era cea mai frumoasă dintre Pleiade. Din dragostea ei cu Zeus s-a născut Hermes. 2. Zeiță italică, ocrotitoare a recoltelor de fructe. Era sărbătorită la 1 mai (după unii filologi, numele ei este etimonul lunii mai). Cunoscută și sub numele de Maiestas.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MAIA, râu în Federația Rusă, în Extremul Orient, afl. dr. al râului Aldan, în amonte de Ust Maia; 1.053 km. Izv. de pe pantele de S ale culmii Suntar Haiata, trecând prin Nelkan și Aim.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MÁIA2 s. f. Țesătură subțire de bumbac de tipul stambei, folosită ca material pentru confecționarea rochiilor ușoare de vară.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MAIA3 subst., adj. v. maya1.
Sursa: Dicționar enciclopedic

maĭá f., pl. ĭele (turc. bg. maĭa, d. pers. maĭe). Sud. Apă cu făină și țaĭc de turnat în cocă ca să dospească (să devie aluat). Vechĭ. Capital. Azĭ. A prinde maĭa, a prinde cheag (avere, putere). Vechĭ. Un fel de stofă: caftan de maĭa. Furca de supt [!] copita caluluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

maiá s. f., art. maiáua, g.-d. art. maiélei; pl. maiéle, art. maiélele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

maià f. 1. chiag de brânză, și fig. putere: a prinde maia; 2. ferment de oțet. [Turc. MAYA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Maia f. comună în județul Ilfov cu 1000 locuitori.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MAIÁ, maiele, s. f. Ferment; drojdie; p. ext. plămădeală. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. [Pr.: -ma-ia] – Din tc. maya.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MÁIA I. s. n. denumire dată unor triburi de amerindieni din America Centrală, care au creat o strălucită civilizație precolumbiană. II. adj. care aparține acestei populații. ◊ (s. f.) limbă vorbită de aceștia. (< sp., fr. maya)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

MAIÁ s. f. Ferment; drojdie; p. ext. plămădeală. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. [Pr.: ma-ia] – Din tc. maya.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

maiá2, maiále, s.n. (reg.) serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii, organizată de școlari în luna mai.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

maía (maiéle), s. f.1. Drojdie, ferment. – 2. Ferment în general. – 3. Germen, embrion, început. – 4. (Înv.) Varietate de pîine. – 5. Furcuță (la cai). – Mr. măiauă. Tc. (per.) maya (Șeineanu, II, 243; Miklosich, Türk. Elem., II, 122; Berneker, II, 5; Lokotsch 1367), cf. ngr. μαγιά, bg., sb. maja.
Sursa: Dicționarul etimologic român

máia (etnic) s. m. inv.; s. f., g.-d. art. maiei, pl. -; adj. inv.
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine

Maia 1. Fiica lui Atlas și a Pleionei și una dintre pleiade. Maia era cea mai frumoasă dintre toate surorile ei. Cucerit de frumusețea ei, Zeus s-a unit cu ea într-o peșteră de pe muntele Cyllene. În urma acestei uniri Maia l-a născut pe zeul Hermes. 2. La romani, veche divinitate de origine obscură. Simboliza, se pare, Primăvara. Mai tîrziu a fost identificată cu Maia din mitologia greacă.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

MAIA 1. (în mitologia greacă) Zeița fidelității, a credinței. A șaptea fiică a titanului Atlas, era cea mai frumoasă dintre Pleiade. Din dragostea ei cu Zeus s-a născut Hermes. 2. Zeiță italică, ocrotitoare a recoltelor de fructe. Era sărbătorită la 1 mai (după unii filologi, numele ei este etimonul lunii mai). Cunoscută și sub numele de Maiestas.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MAIA, râu în Federația Rusă, în Extremul Orient, afl. dr. al râului Aldan, în amonte de Ust Maia; 1.053 km. Izv. de pe pantele de S ale culmii Suntar Haiata, trecând prin Nelkan și Aim.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MÁIA2 s. f. Țesătură subțire de bumbac de tipul stambei, folosită ca material pentru confecționarea rochiilor ușoare de vară.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MAIA3 subst., adj. v. maya1.
Sursa: Dicționar enciclopedic

maĭá f., pl. ĭele (turc. bg. maĭa, d. pers. maĭe). Sud. Apă cu făină și țaĭc de turnat în cocă ca să dospească (să devie aluat). Vechĭ. Capital. Azĭ. A prinde maĭa, a prinde cheag (avere, putere). Vechĭ. Un fel de stofă: caftan de maĭa. Furca de supt [!] copita caluluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

maiá s. f., art. maiáua, g.-d. art. maiélei; pl. maiéle, art. maiélele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

maià f. 1. chiag de brânză, și fig. putere: a prinde maia; 2. ferment de oțet. [Turc. MAYA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Maia f. comună în județul Ilfov cu 1000 locuitori.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MAIÁ, maiele, s. f. Ferment; drojdie; p. ext. plămădeală. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. [Pr.: -ma-ia] – Din tc. maya.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)