MAGÍSTRU s. m. 1. profesor (în raport cu elevii lui); dascăl. 2. maestru. (< lat. magister)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MAGÍSTRU, magiștri, s. m. (Livr.) Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din lat. magister. Cf. germ. Magister.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MAGÍSTRU s.m. Profesor (în raport cu elevii lui); dascăl. ♦ (Liv.) Maestru, persoană care se distinge în mod deosebit în artă sau în știință. [< lat. magister].
Sursa: Dicționar de neologisme
*magístru, -ă s. (lat. magister, magistra, d. magnus, mare, magis, maĭ [mult]. V. măĭestru). Maestru, profesor, mare artist orĭ savant. Odinioară (1848), șef, inspector.
Sursa: Dicționaru limbii românești
magístru s. m., art. magístrul; pl. magíștri, art. magíștriiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită magistru m. 1. maestru; 2. cel versat într’o știință sau artă; 3. căpitan, inspector: magistrul orașului OD.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MAGÍSTRU, magiștri, s. m. Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din lat. magister. Cf. germ. Magister.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
