Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele mătanie:

MĂTÁNIE, mătănii, s. f. (În unele practici religioase) 1. Îngenunchere și înclinare a corpului până la pământ, în semn de venerație și de pocăință. ♦ P. gener. Plecăciune adâncă în semn de respect; temenea, ploconeală. 2. (La pl.) Șirag de mărgele de os, de lemn etc. pe care călugării sau credincioșii mireni socotesc rugăciunile rostite. 3. (Înv.) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios. [Var.: metánie s. f.] – Din sl. metanija.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


mătánie (mătắnii), s. f.1. Genuflexiune, aplecare. – 2. Respect, ascultare. – 3. (Pl.) Rozariu. Var. metanie. Mr. mitane, megl. mitańă. Ngr. μετάνοια, în parte prin intermediul sl. (bg., sb., cr.) metanije (Murnu 36; Tiktin; Conev 110; Berneker, II, 40; Vasmer, Gr., 97). Sec. XVII.
Sursa: Dicționarul etimologic român

mătánie, V. metanie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

mătánie (plecăciune) (-ni-e) s. f., art. mătánia (-ni-a), g.-d. art. mătániei; pl. mătắnii, art. mătắniile (-ni-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mătanie f. 1. închinăciune, genuflexiune: a făcut o sută de mătănii; 2. pl. șir de globulețe cu cari călugării își numără închinăciunile: noaptea spunea crezul pe șirul de mătănii; 3. ca obiect de lux: învârtia pe degete niște mătănii de chihlibar; 4. se zice de călugării ce se închină la o anumită mânăstire: a luat mătanie la Sfântu Munte; 5. înclinarea corpului (sens generalizat): capul de-a dura săria, trupul mătănii făcea POP. [Gr. mod. METANOIA, căință (lit. schimbarea cugetului rău în bun), sá restrâns românește la manifestarea exterioară a actului moral, la mijloacele: de a expia păcatele].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MĂTÁNIE, mătănii, s. f. (În unele practici religioase) 1. Înclinare până la pământ făcută de credincioși în semn de venerație și de pocăință. ♦ P. gener. Plecăciune adâncă în semn de respect; temenea, ploconeală. 2. (La pl.) Șirag de mărgele de os, de lemn etc. pe care călugării sau credincioșii mireni numără rugăciunile rostite. 3. (Înv.) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios. [Var.: metánie s. f.] – Din sl. metanija.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)