Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele măscară:

MASCARÁ s. f. fard pentru gene, rimel. (< it. mascara)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


MASCARÁ, mascarale, s. f. 1. (Înv.) Bufon, paiață, măscărici; p. ext. om neserios, pușlama. 2. (Pop.) Batjocură, ocară. ◊ Expr. A face (pe cineva) de mascara = a) a face (pe cineva) de râs, de rușine; b) a certa cu asprime, a mustra cu severitate, a face de două parale (pe cineva). – Din tc. maskara.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

mascará (mascarále), s. f.1. Paiață. – 2. Zeflemea, indecență, obscenitate. – Var. măscară, (Banat) mascără. Mr. măscără, megl. mascará. Tc. maskara, din arab. mashara (Șeineanu, II, 250; Berneker, II, 23; Lokotsch 1436; Ronzevalle 161), cf. ngr. μασϰαρᾶς, alb., bg. maskará, sb. maskara. Battisti, III, 2381, socotește cuvîntul arab diferit de it. maschera, sp. máscara. Schimbarea de accent e dificil de explicat în var. măscară, în afară de cazul în care ar fi un deverbal de la măscări. Atît măscară cît și măscări există în sec. XVII, mascara în sec. XIX. Der. măscări, vb. (înv., a-și bate joc, a zeflemisi; Banat, a se murdări; refl., a se insulta), cf. sb. maskariti; mascaragiu, s. m. (bufon; saltimbanc, cabotin), din tc. maskaraci, sec. XVIII; mascaralîc, s. n. (bufonerie), cf. ngr. μασϰαραλίϰι; măscărici, s. m. (paiață, bufon); măscăriciune, s. f. (înv., bufonerie), sec. XVII; măscornicie, s. f. (bufonerie), înv., sec. XVII.
Sursa: Dicționarul etimologic român

mascará f. (turc. maskara, d. ar. mashara, glumă, mască, paĭaț [!]; ngr. maskarás. V. mască. Triv. Om neserios, bufon. Vorbă obscenă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

mascará (înv., pop.) s. f., art. mascaráua, g.-d. art. mascarálei; pl. mascarále, art. mascarálele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mascarà f. 1. paiață: slugă vechie, mascara bătrână nu fi PANN; 2. batjocură: a face de mascara, a-și râde de cineva. [Turc. MASKARA, buton].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MASCARÁ, mascarale, s. f. 1. (Înv.) Bufon, paiață, măscărici; p. ext. om neserios, pușlama. 2. (Pop.) Batjocură, ocară. ◊ Expr. A face (pe cineva) de mascara = a) a face (pe cineva) de râs, de rușine; b) a certa cu asprime, a mustra cu severitate, a face de două parale (pe cineva). – Din tc. maskara.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Pop.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară, obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

măscară, măscări s. f. (pop. – mai ales la pl.) faptă sau vorbă necuviincioasă / nerușinată; obscenitate, pornografie
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

măscáră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măscắrii; pl. măscắri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară; obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

mascară - Verb, Indicativ, perfect simplu, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul masca