Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele mărțișor:

MĂRȚIȘÓR, (1) mărțișoare, s. n., (2, 3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț2. 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț2 + suf. -ișor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


mărțișór m. (dim. d. marț 1). Numele popular al luĭ Martie (Rar). N., pl. oare. Marț, breloc pe care-l poartă fetele la gît de la 1 Martie pînă la 1 April în credință că nu le va pîrli soarele.
Sursa: Dicționaru limbii românești

mărțișór, (marț, marțian), s.n. – (pop.) Luna martie; germănar, germinar, mart, marte, marțiu, marțian: „Dacă în marțian răsare soarele și se vede...” (Memoria 2001: 25). – Din marț „martie” (< lat. martius) + -șor.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

mărțișór1 (martie) (pop.) s. m., g.-d. lui mărțișór
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mărțișór2 (plantă) s. m., pl. mărțișóri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mărțișór3 (obiect) s. n., pl. mărțișoáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mărțișor m. 1. pop. luna lui Martie; 2. ban cu o ață roșie împletită cu alb ce fetele și nevestele își atârnă la gât sau la mână în prima zi a lunei Martie; 3. pl. ramuri de salcie acoperite cu flori: iată o gingașă mlădiță cu șirag de mărțisori AL. [Diminutiv din Marț].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MĂRȚIȘÓR, (1) mărțișoare, s. n., (3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț2. 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț2 + suf. -ișor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MĂRȚIȘÓR, (1) mărțișoare, s. n., (2, 3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț2. 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț2 + suf. -ișor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

mărțișór m. (dim. d. marț 1). Numele popular al luĭ Martie (Rar). N., pl. oare. Marț, breloc pe care-l poartă fetele la gît de la 1 Martie pînă la 1 April în credință că nu le va pîrli soarele.
Sursa: Dicționaru limbii românești

mărțișór, (marț, marțian), s.n. – (pop.) Luna martie; germănar, germinar, mart, marte, marțiu, marțian: „Dacă în marțian răsare soarele și se vede...” (Memoria 2001: 25). – Din marț „martie” (< lat. martius) + -șor.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

mărțișór1 (martie) (pop.) s. m., g.-d. lui mărțișór
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mărțișór2 (plantă) s. m., pl. mărțișóri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mărțișór3 (obiect) s. n., pl. mărțișoáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mărțișor m. 1. pop. luna lui Martie; 2. ban cu o ață roșie împletită cu alb ce fetele și nevestele își atârnă la gât sau la mână în prima zi a lunei Martie; 3. pl. ramuri de salcie acoperite cu flori: iată o gingașă mlădiță cu șirag de mărțisori AL. [Diminutiv din Marț].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MĂRȚIȘÓR, (1) mărțișoare, s. n., (3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț2. 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț2 + suf. -ișor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)