MĂDULÁR, (1) mădulare, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. S. n. (Pop.; mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe; p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 2. S. m. (Înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. – Lat. medullaris.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
mădulár „membru (al corpului)” s. n., pl. măduláre (mădulắri)
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine
mădulár (măduláre), s. n. – 1. Parte a corpului, organ, la ființe. – 2. (Înv.) Organ genital. – 3. Membru, asociat. – 4. Burghiu, sfredel. – 5. (Banat) Par. – Mr. mădular. Lat. medŭllaris (Pușcariu 1014; Candrea-Dens., 1115; Tiktin; cf. REW 5463), poate prin intermediul unui lat. *medŭllarium (Densusianu, GS, II, 315), chiar dacă această ipoteză nu ar fi necesară. Sensul 3 este calchiat după fr. membre. Sensul de „membru” exista deja în lat. med., cf. Tiktin. – Der. mădulări, vb. (a dezmembra), rar, în Bucov.; înmădulare, s. f. (reuniune, uniune).Sursa: Dicționarul etimologic român mădulár n., pl. e (lat. medullaris, medular; os medullare, os cu măduvă). Rar azĭ. Membru: mădularele trupuluĭ, (fig.) ale uneĭ societățĭ. – În est pl. și -ărĭ, ca buzunărĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
mădulár1 (persoană) (înv.) s. m., pl. măduláriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mădulár2 (membru/organ al unei ființe) (pop.) s. n., pl. măduláreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mădular m. 1. membru al corpului sau al unei corporațiuni: mădulari ai sfatului domnesc BĂLC.; 2. partea carului, d’asupra osiei dinainte. [Lat. MEDULLARIS, ce se află în măduvă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MĂDULÁR, (1) mădulare, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. S. n. (Pop.; mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe; p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 2. S. m. (Înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. – Lat. medullaris.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MĂDULÁR, (1) mădulare, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. S. n. (Pop.; mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe; p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 2. S. m. (Înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. – Lat. medullaris.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mădulár „membru (al corpului)” s. n., pl. măduláre (mădulắri)
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine
mădulár (măduláre), s. n. – 1. Parte a corpului, organ, la ființe. – 2. (Înv.) Organ genital. – 3. Membru, asociat. – 4. Burghiu, sfredel. – 5. (Banat) Par. – Mr. mădular. Lat. medŭllaris (Pușcariu 1014; Candrea-Dens., 1115; Tiktin; cf. REW 5463), poate prin intermediul unui lat. *medŭllarium (Densusianu, GS, II, 315), chiar dacă această ipoteză nu ar fi necesară. Sensul 3 este calchiat după fr. membre. Sensul de „membru” exista deja în lat. med., cf. Tiktin. – Der. mădulări, vb. (a dezmembra), rar, în Bucov.; înmădulare, s. f. (reuniune, uniune).Sursa: Dicționarul etimologic român mădulár n., pl. e (lat. medullaris, medular; os medullare, os cu măduvă). Rar azĭ. Membru: mădularele trupuluĭ, (fig.) ale uneĭ societățĭ. – În est pl. și -ărĭ, ca buzunărĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
mădulár1 (persoană) (înv.) s. m., pl. măduláriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mădulár2 (membru/organ al unei ființe) (pop.) s. n., pl. măduláreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
mădular m. 1. membru al corpului sau al unei corporațiuni: mădulari ai sfatului domnesc BĂLC.; 2. partea carului, d’asupra osiei dinainte. [Lat. MEDULLARIS, ce se află în măduvă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MĂDULÁR, (1) mădulare, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. S. n. (Pop.; mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe; p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 2. S. m. (Înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. – Lat. medullaris.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MĂDULÁR, (1) mădulare, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. S. n. (Pop.; mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe; p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 2. S. m. (Înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. – Lat. medullaris.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mădulár „membru (al corpului)” s. n., pl. măduláre (mădulắri)
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine
mădulár (măduláre), s. n. – 1. Parte a corpului, organ, la ființe. – 2. (Înv.) Organ genital. – 3. Membru, asociat. – 4. Burghiu, sfredel. – 5. (Banat) Par. – Mr. mădular. Lat. medŭllaris (Pușcariu 1014; Candrea-Dens., 1115; Tiktin; cf. REW 5463), poate prin intermediul unui lat. *medŭllarium (Densusianu, GS, II, 315), chiar dacă această ipoteză nu ar fi necesară. Sensul 3 este calchiat după fr. membre. Sensul de „membru” exista deja în lat. med., cf. Tiktin. – Der. mădulări, vb. (a dezmembra), rar, în Bucov.; înmădulare, s. f. (reuniune, uniune).Sursa: Dicționarul etimologic român mădulár n., pl. e (lat. medullaris, medular; os medullare, os cu măduvă). Rar azĭ. Membru: mădularele trupuluĭ, (fig.) ale uneĭ societățĭ. – În est pl. și -ărĭ, ca buzunărĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
mădulár1 (persoană) (înv.) s. m., pl. măduláriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
mădulár2 (membru/organ al unei ființe) (pop.) s. n., pl. măduláreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mădular m. 1. membru al corpului sau al unei corporațiuni: mădulari ai sfatului domnesc BĂLC.; 2. partea carului, d’asupra osiei dinainte. [Lat. MEDULLARIS, ce se află în măduvă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MĂDULÁR, (1) mădulare, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. S. n. (Pop.; mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe; p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 2. S. m. (Înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. – Lat. medullaris.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 