Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele mânea:

MANEÁ, manele, s. f. Cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată. – Din tc. mānì.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


maneá (manéle), s. f. – Melodie turcească. Tc. mane (Șeineanu, II, 246; Tiktin), cf. bg. mane.
Sursa: Dicționarul etimologic român

MANEA (sec. 17), meșter constructor român. Principalul realizator al ansamblului monastic Hurez (1690-1697); i se atribuie conducerea lucrărilor bisericii și a hanului Sf. Gheorghe Nou din București.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MANEA, Gheorghe (1904-1978, n. Râmnicu Sărat), inginer român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la București. Contribuții la studiul proceselor curgerii prin rotoarele turbinelor de apă; cercetări în domeniul lagărelor hidrostatice, al organelor de mașini și maselor plastice („Elemente de amenajare, organizare și exploatare a fabricilor”, „Organe de mașini”, „Prelucrarea prin injecție a maselor plastice”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

MANEA, Norman (n. 1936, Suceava), scriitor român. Emigrat în Germania, stabilit în S.U.A. (1986). Nuvele („Octombrie ora opt”) și romane („Captiv”, „Cartea fiului”, „Plicul negru”) într-o formulă narativă modernă. Eseuri („Anii de ucenicie ai lui August Prostul”, „Despre clovni: dictatorul și artistul”); traduceri.
Sursa: Dicționar enciclopedic

maneá f., pl. ele (turc. mane). Cîntec turcesc melancolic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

maneá (cântec) s. f., art. maneáua, g.-d. art. manélei; pl. manéle, art. manélele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

manea f. cântec turcesc ce exprimă melancolie și amor: încep să cânte vre-o manea NEGR. prin sunet de tambură și glasuri de manele AL. [Turc. MANÈ, melodie].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MANEÁ, manele, s. f. Cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată. – Din tc. mānì.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MÂNEÁ, mân, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se așeza, a sta. ◊ Expr. (Parcă) i-au mas șoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. și: mâi; part. mas] – Lat. manere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

mâneá, mân, vb. intranz. – A rămâne peste noapte la cineva; a poposi; a înnopta: „În sara de Anul Nou (struțul) îl punem și mâné acolo în apă” (Bilțiu 2001: 243; Ieud). – Lat. manere (Pușcariu, Candrea-Densusianu, cf. DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

mâneá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mấne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 să mấie/să mấnă; part. mas; ger. mâínd/mânấnd
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mâneà v. 1. a trage în gazdă; 2. a rămânea peste noapte: a mas în pădure. [Lat. MANERE, a rămânea, românește cu sensul restrâns].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MÂNEÁ, mấi, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se așeza, a sta. ◊ Expr. (Parcă) i-au mas șoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. și: mấn; part. mas] – Lat. manere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)