Am găsit 24 de definiții pentru cuvantul/cuvintele mâț:

MAT2, -Ă adj. 1. lipsit de luciu; opac. 2. (despre sunete) lipsit de rezonanță. (< fr. mat)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


MAT1 s. n. (șah) situație în care regele uneia dintre părți este într-o poziție în care nu mai poate fi apărat, determinându-se astfel sfârșitul partidei. ♦ a face (pe cineva) ~ = a) a câștiga o partidă de șah contra cuiva; b) (fig.) a pune (pe cineva) în imposibilitatea de a mai spune sau de a mai face ceva. (< fr. mat)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

MAT1 s. n. Situație în cadrul unei partide de șah în care regele uneia dintre părți, fiind atacat, este pus în imposibilitate de a mai fi apărat, determinându-se astfel sfârșitul partidei. ◊ Expr. A face (pe cineva) mat = a învinge (categoric) pe cineva (într-o luptă, într-o dispută etc.). ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se anunță această situație în cursul jocului. – Din fr. mat, germ. Matt.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MAT2, -Ă, mați, -te, adj. 1. Care este fără luciu, fără strălucire; șters2. 2. (Despre sticlă; p. ext. despre obiecte de sticlă) Care este lipsit de transparență. 3. Fără lumină; împâclit, acoperit. 4. Fig. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. – Din fr. mat, germ. matt.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MAT s.n. Situație la jocul de șah în care regele uneia dintre părți este într-o poziție în care nu mai poate fi apărat, determinându-se astfel sfârșitul partidei. ◊ A face (pe cineva) mat = a câștiga o partidă de șah contra cuiva; (fig.) a pune (pe cineva) în imposibilitate de a mai spune sau de a mai face ceva. [< fr. mat, cf. germ. matt, pers. mat – mort].
Sursa: Dicționar de neologisme

MAT, -Ă adj. Lipsit de luciu; șters; opac. ♦ (Fig.; despre sunete) Lipsit de rezonanță. [< fr. mat].
Sursa: Dicționar de neologisme

mat s. n. Final la jocul de șah. Tc. mat (T. Papahagi, GS, VII, 295), în parte prin intermediul fr. mat.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) *mat adj. fix. (fr. mat, it. matto, germ. matt, turc. mat, d. pers. mat, mort, šâh mat, șahu e mort [la joc]). La jocu de șah, învins (vorbind de rege). S. n., pl. urĭ. Manevra pin [!] care-l facĭ mat pe rege. (V. marț 2).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *mat, -ă adj. (fr. mat, d. mat 1). Fără lustru: geamurĭ mate (cețate), aur mat. Fără răsunet, înfundat: sunet mat.
Sursa: Dicționaru limbii românești

mat1 adj. m., pl. mați; f. mátă, pl. máte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

!mat2 s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mat a. 1. ce n’are lustru: aur mat; 2. (la jocul de șah) perdut: șah și mat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MAT1 s. n. Situație în cadrul unei partide de șah în care regele uneia dintre părți, fiind atacat, este pus în imposibilitate de a mai fi apărat, determinându-se astfel sfârșitul partidei. ◊ Expr. A face (pe cineva) mat = a învinge (categoric) pe cineva (într-o luptă, într-o dispută etc.). ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se anunță această situație în cursul jocului. – Din fr. mat, germ. Matt.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MAT2, -Ă, mați, -te, adj. 1. Care este fără luciu, fără strălucire; șters2. 2. (Despre sticlă; p. ext. despre obiecte de sticlă) Care este lipsit de transparență. 3. Fără lumină; împâclit, acoperit. 4. Fig. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. – Din fr. mat, germ. matt.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MAȚ, mațe, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Intestin1. ◊ Expr. A-i chiorăi (cuiva) mațele (de foame) = a-i fi cuiva foarte foame. ◊ Compuse: (Iht.) mațe-negre = scobar; (fam.) mațe-goale = om sărac; mațe-pestrițe = om rău și foarte zgârcit; mațe-fripte = a) om sărac, care n-are nici ce mânca; b) om rău, afurisit; c) om zgârcit. 2. (Pop.) Tub flexibil (de cauciuc); furtun. – Lat. matia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

maț (máțe), s. n.1. (Pl., înv.) Viscere. – 2. Intestin. – 3. Tub flexibil. – Mr. mațu, megl. maț(ă), istr. mǫțę. Lat. matia (Candrea, Revista Ist. Archeol., VII, 83; Pușcariu 1048; Candrea-Dens., 1070; REW 5412), cf. napol. matsse, sard. matssa; sing. refăcut după mațe, pl. normal din matia*mață, cf. megl. (Byck-Graur 36). – Der. mățar, s. m. (vînzător de mațe); măți, vb. refl. (Trans., a se sforța).
Sursa: Dicționarul etimologic român

maț n., pl. e (lat. matia, de unde mațe, apoĭ un sing. maț). Intestin, tub digestiv: mațele de vită umplute cu carne tocată se numesc „cîrnațĭ”. Tub de caucĭuc (pl. urĭ): un maț de scos vin din butoĭ. Om cu mațe pestrițe saŭ pestriț la mațe, om răŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

maț s. n., pl. máțe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

maț n. 1. partea tubului digestiv, lungă și împletecită, ce vine după stomac: maț de bou; 2. conduct lung și puțin larg; adaptat la o mașină hidraulică; 3. pl. intestine; fig. pestrit la mațe, cu mațe pestrițe. Mold. rău la culme. [Lat. vulg. MATTA = INTESTINA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MAȚ, mațe, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Intestin1. ◊ Expr. A-i chiorăi (cuiva) mațele (de foame) = a-i fi cuiva foarte foame. ◊ Compuse: (Iht.) mațe-negre s. m. și f. = scobar; (fam.) mațe-goale s. m. și f. = om sărac; mațe-pestrițe = om rău și foarte zgârcit; mațe-fripte s. m. și f. = a) om sărac, care n-are nici ce mânca; b) om rău, afurisit; c) om zgârcit. 2. (Pop.) Tub flexibil (de cauciuc); furtun. – Lat. matia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MÂȚ, mâți, s. m. (Pop.) 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

mâț, mâți, s.m. – Motan, pisoi. Mâț, poreclă pentru locuitorii din Mara (ALR 1969). „Crâceșteníi îs mâț, dípce-s mulți oameni cu otíi albi” (Papahagi 1925: 315); poreclă și pentru locuitorii din Șomcuta Mare. – Der. regr. din mâță.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

mâț (pop.) s. m., pl. mâți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

MÂȚ, mâți, s. m. 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)