LĂSCÁIE, lăscăi, s. f. Monedă de aramă valorând o jumătate de para, care a circulat în țările române în a doua jumătate a sec. XVIII; p. gener. monedă de valoare foarte mică. ◊ Expr. A nu avea (nici o) lăscaie (frântă sau chioară) = a nu avea absolut nici un ban. [Pr.: -ca-ie. – Var.: lescáie, lețcáie, lițcáie s. f.] – Din ucr. ljackyj.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a lăscáie (lăscắi), s. f. – Para, aspru, monedă divizionară de cupru, valoare, înv., paritate. – Var. lescaie, lețcaie. Rut. ljackyj „polonez”, pol. lakci „polonez” (Tiktin; DAR). Se folosește puțin la pl., principalul său înțeles fiind acela de termen de comparație, pentru a indica un obiect fără valoare ca sp. pito, pizca. – Lăscăiață, s. f. (Olt., Banat, oală cu două toarte) pare să se explice prin ideea de „oală fără valoare, hîrb” (Candrea).Sursa: Dicționarul etimologic român
lăscáĭe, V. lețcaĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești
lăscáie/lețcáie (înv., pop.) s. f., art. lăscáia/lețcáia, g.-d. art. lăscắii/lețcắii; pl. lăscắi/lețcắiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită lăscaie f. V. lețcaie.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
LĂSCÁIE, lăscăi, s. f. Monedă de aramă valorând o jumătate de para, care a circulat în Țările Române în a doua jumătate a sec. XVIII; p. gener. monedă de valoare foarte mică. ◊ Expr. A nu avea (nicio) lăscaie (frântă sau chioara) = a nu avea absolut niciun ban. [Pr.: -ca-ie. – Var.: lescáie, lețcáie, lițcáie s.f] – Din ucr. Ijackyj.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)