LUTÉȚIU s. n. element chimic din grupa lantanidelor; casiopeiu. (< fr. lutécium, germ. Lutetium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
LUTÉȚIU s. n. Element chimic trivalent din familia lantanidelor. – Din fr. lutécium, germ. Lutetium.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
LUTÉȚIU s.n. Element trivalent din familia pământurilor rare; casiopeiu. [Pron. -țiu. / < germ. Lutetium, fr. lutécium].
Sursa: Dicționar de neologisme
LUTÉȚIU (‹ fr. {i}; {s} Lutetia „Paris”) s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, din familia lantanoidelor (Lu; nr. at. 71, m. at. 174,97). A fost descoperit (1906) de G. Urbain și, independent, de Auer von Welsbach. Sin. (înv.) casiopeiu.Sursa: Dicționar enciclopedic lutéțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. lutéțiul; simb. LuSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită LUTÉȚIU s. n. Element chimic trivalent din familia lantanoidelor. – Din fr. lutécium, germ. Lutetium.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)