Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele lupta:

LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


LUPTA 1. Ziar al Partidului Național Român. A apărut zilnic la Budapesta (24 dec. 1906-dec. 1910), condus de Al. Vaida-Voevod. Colaboratori: I. Slavici, N. Iorga, O. Goga, A. Cotruș. 2. Ziar liberal apărut, cu intermitențe, la Iași și București (1884-1895), sub conducerea lui G. Panu. Colaboratori: D. Zamfirescu, N. Iorga, C. Mille ș.a.
Sursa: Dicționar enciclopedic

luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

luptà v. 1. a se prinde piept Ia piept cu cineva spre a-l da la pământ: se luptă băieții; 2. se zice despre orice combatere: armatele se luptară vitejește; 3. fig. a se împotrivi: s’a luptat mult timp cu suferința [Lat LUCTARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LÚPTĂ, lupte, s. f. 1. Încăierare, bătaie între două (sau mai multe) persoane (de obicei fără folosirea armelor), care caută să se învingă una pe alta (sau unele pe altele). ◊ Luptă dreaptă = luptă (1) corp la corp, fără arme și fără vicleșuguri. ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. ◊ Lupte clasice (sau greco-romane) = formă de lupte în care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la parte superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică la oricare din părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. ♦ Fig. Ciocnire între două forțe care acționează în sens contrar. ◊ Luptă de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată pe plan economic, politic și ideologic între clase cu interese fundamental opuse. 3. Străduință depusă de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 4. Străduință depusă de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere; combatere. – Lat. lucta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

lúptă (lúpte), s. f. – Bătălie. – Mr. (luftă). Lat. lucta (Meyer 247; Pușcariu 1003; Candrea-Dens., 1031; REW 5147; Tiktin), cf. it. lotta, fr. lutte, sp. lucha, port. luta, alb. ljuftë (Philippide, II, 645), de unde mr. Der. lupta, vb. (a se bate), din lat. luctāre (Pușcariu 1002; Candrea-Dens., 1030; REW 5148), cf. mr. alumtu, alumtare, it. lottare, prov., sp. luchar, fr. lutter, cat. lluytar, port. lutar; luptaci, adj. (înv., care luptă); luptător, s. m. (militar); înlupta, vb. (Trans. de S., a învinge).
Sursa: Dicționarul etimologic român

LÚPTĂ (lat. lucta) s. f. 1. Înfruntare, bătaie (corp la corp) între două sau mai multe persoane (de obicei fără folosirea armelor). ◊ L. dreaptă v. drept (6). ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care doi luptători se întrec, după anumite reguli. L. sunt organizate pe categorii, dup[ greutatea luptătorilor (48, 52, 57, 61, 68, 74, 82, 90, 100 și 130 kg). Luptele libere s-au aflat în programul olimpic, de la prima ediție din 1896 (Atena), iar cele greco-romane din 1908 (Londra). Primul campionat mondial s-a desfășurat la New York în 1885. În România luptele au o foarte veche tradiție: în 1902, în sala Eforie din București s-a desfășurat o mare competiție internațională. Sportivii români au început să se afirme în arena internațională începând cu 1956 (Olimpiada de la Melbourne). De-a lungul anilor ei au deținut supremația în multe competiții. prin sportivi ca: D. Pârvulescu, Gh. Berceanu, V. Bularca, N. Gingă, C. Alexandru, I. Draica ș.a. ◊ Lupte greco-romane = formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică numai la partea superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = formă de lupte la care procedeele tehnice de luptă se aplică la oricare din părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Bătălie între două forțe armate inamice. ♦ Fig. Efortul pe care îl fac doi adversari sau două puteri rivale pentru a-și impune voința, pentru a triumfa interesele lor etc. ◊ L. de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată (pe plan economic, politic și ideologic) între clase cu interese fundamentale opuse. A fost folosită de regimurile comuniste pentru eliminarea adversarilor politici. 3. (BIOL.) Lupta pentru existență = denumire dată de Darwin corelațiilor dintre organisme și mediu datorită cărora supraviețuiesc indivizii cu cele mai avantajoase caractere adaptative („lupta” organismelor cu mediul abiotic, dintre organismele aceleiași specii și dintre specii diferite).
Sursa: Dicționar enciclopedic

lúptă f., pl. e (lat. lŭcta, it. lotta, vpv. sp. lucha, fr. lutte, pg. luta). Bătălie, bătaĭe între armate: lupta de la Valea Albă. Exercițiŭ de luptă, trîntă: lupta franceză. Fig. Luptă electorală.
Sursa: Dicționaru limbii românești

lúptă s. f., g.-d. art. lúptei; pl. lúpte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

luptă f. 1. exercițiu de cercare a puterilor: luptă dreaptă; 2. bătălie: pacea puse capăt luptei sângeroase; 3. fig. discuțiune, ceartă: luptă electorală. [Lat. LUCTA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LÚPTĂ, lupte, s. f. 1. înfruntare, bătaie între două (sau mai multe) persoane (de obicei fără folosirea armelor), care caută să se învingă una pe alta (sau unele pe altele). ◊ Luptă dreaptă = luptă (I) corp la corp, fără arme și fără vicleșuguri. ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. ◊ Lupte clasice (sau greco-romane) = formă de lupte în care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la partea superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = fonul de lupte la care procedeele tehnice se aplică la oricare dintre părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. ◊ Fig. Efortul a doi adversari sau a două puteri rivale pentru a-și impune voința. ◊ Luptă de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată (pe plan economic, politic și ideologic) între clase cu interese fundamentale opuse. 3. Efort depus de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 4. Străduință depusă de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere; combatere. – Lat. lucta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)