LÓDBĂ, lodbe, s. f. (Reg.) Bucată lungă de lemn, despicată dintr-un trunchi de copac; scândură groasă făcută din despicătura unui trunchi, cioplită numai cu securea. [Var.: lóbdă s. f.] – Din ucr. lodva.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a lódbă (lódbe), s. f. – Lemn, trunchi de copac, lemn brut. – Var. loadbă, lodbă, lodvă. Rut. lodva (Tiktin; Scriban; Candrea). Este mai puțin sigură legătura cu pol. łupka „butuc” (Cihac, II, 175).Sursa: Dicționarul etimologic român
lódbă și lózbă f., pl. e (rut. lódva. V. și lobă și cp. cu bujlă, d. vsl. *bydlo). Est. Despicătură dintr´un buștean (ca lemnele de foc lungĭ de un metru). – Și lobdă (Mold. Șez. 36, 11) și lodvă (Bucov. Rev. I. Crg. 5, 126). Și´n vest lozbă (Doĭna, 2-3, 44). V. fache, cărăveĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
lódbă, -e, s.f. – 1. Scânduri late având lungimea de circa 2 m, obținute prin despicarea trunchiurilor de copaci cu ajutorul securii și a icurilor; lobdele se transportă cu carul până în sat; erau lăsate la uscat, în podul casei, timp de un an (Stoica, Pop 1984: 47). 2. Ster de lemn: „Se așază pe pământ o lodbă și să freacă pe ie o botă de alun” (Memoria 2004-bis: 1213), referitor la tehnica aprinderii focului viu. – Din ucr. lodva (Tiktin, Scriban, Candrea, MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
lódbă/lóbdă (reg.) s. f., g.-d. art. lódbei/lóbdei; pl. lódbe/lóbdeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită lodbă f. pl. Mold. despicături mari de lemne: un car încărcat cu lodbe de fag CR. [Rut. LODVA, scândură lată].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
LÓDBĂ, lodbe, s. f. (Reg.) Bucată lungă de lemn, despicată dintr-un trunchi de copac; scândură groasă făcută din despicătura unui trunchi, cioplită numai cu securea. [Var.: lóbdă s.f] – Din ucr. lodva.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)