LITÓTĂ s. f. figură de stil constănd în atenuarea însușirilor, în micșorarea dimensiunilor unui obiect, ale unei ființe etc. pentru a se obține efectul invers. (< fr. litote)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
LITÓTĂ, litote, s. f. Figură de stil care constă în a spune cât mai puțin și a face să se înțeleagă cât mai mult. – Din fr. litote.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
LITÓTĂ s.f. Figură de stil care constă în atenuarea însușirilor, în micșorarea dimensiunilor unui obiect, unei ființe etc. pentru a se obține efectul invers. [Cf. fr. litote, gr. litotes – simplificare].
Sursa: Dicționar de neologisme
LITÓTĂ (‹ fr., lat.; {s} gr. litótes „simplitate”) s. f. Figură de stil, opusă hiperbolei, care constă în atenuarea, comprimarea expresiei, cu scopul de a face să se înțeleagă mai mult, spunând cât mai puțin, sau pentru a sugera o idee prin negarea contrariului acesteia (ex. Nu e frumoasă în loc de Este urâtă).Sursa: Dicționar enciclopedic *litótă f., pl. e (vgr. litótes, simplicitate, frugalitate, d. litós, simplu, frugal; lat. litotes). Ret. Figură pin [!] care spuĭ maĭ puțin dînd să se înțeleagă maĭ mult, ca: nu prost, nu te urăsc îld. deștept, te ĭubesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
litótă s. f., g.-d. art. litótei; pl. litóteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită litotă f. figură de retorică prin care se zice mai puțin spre a da să se înțeleagă mai mult.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
LITÓTĂ, litote, s. f. Figură de stil care constă în a spune cât mai puțin și a face să se înțeleagă cât mai mult. – Din fr. litote.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)