LINGUÁL adj. referitor la limbă. ♦ consoană ~ă (și s. f.) = consoană articulată cu ajutorul limbii. (< fr. lingual)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
LINGUÁL, -Ă, linguali, -e, adj. 1. (Anat.) Care aparține limbii, referitor la limbă. Nerv lingual. 2. (Despre sunete; și substantivat, f.) La articularea căruia limba (I) are rolul principal. – Din fr. lingual.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
LINGUÁL adj. Care aparține limbii. ◊ Consoană linguală (și s.f.) = consoană articulată cu ajutorul limbii. [Pron. lin-gual. / cf. fr. lingual].
Sursa: Dicționar de neologisme
*lingŭál, -ă adj. (lat. lingualis, d. lingua, limbă). Anat. De la limbă, al limbiĭ: nerviĭ lingŭalĭ. Gram. Care se pronunță cu limba: consonante lingŭale (l, r, n). S. f., pl. e. O lingŭală, o consonantă lingŭală.
Sursa: Dicționaru limbii românești
LINGUÁL, -Ă (‹ fr., lat. m.) adj. 1. Care se referă la limbă (I, 1), care aparține limbii (ex., arteră l.). ◊ Mucoasa l. = mucoasa limbii. ◊ Papile linguale = mici papile situate pe limbă, conținând mugurii gustativi (organe senzoriale gustative). ◊ Nerv l. = nerv senzitiv al limbii, ramură a nervului maxilarului inferior. 2. (LINGV.; despre sunete) La articularea căruia limba are rolul principal.Sursa: Dicționar enciclopedic linguál (-gual) adj. m., pl. linguáli; f. linguálă, pl. linguáleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită lingual a. 1. ce ține de limbă: mușchiu lingual; 2. se zice de consoanele l, n, r, ce se pronunță prin diferitele mișcări ale limbei.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
LINGUÁL, -Ă, linguali, -e, adj. 1. (Anat.) Care aparține limbii, referitor la limbă. Nerv lingual. 2. (Despre sunete; și substantivat f.) La articularea căruia limba (I) are rolul principal. – Din fr. lingual.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)