lélea f. fără pl., voc. lele și leleo (ea și eo dift. Cuv. imit. d. vsl. lelĭa, mătușă, sîrb. ljelna, soră maĭ mare, bg. lélĕa, lelka, mătușă, lélĕak, lelin, unchĭ, rut. lelíka, mătușă, rus. lëlĕa, naș, pol. lala, lalka, păpușă; ngr. lalá, bunică. V. leĭca). Epitet respectuos care se adresează în popor uneĭ surorĭ saŭ uneĭ femeĭ ceva maĭ marĭ de cît [!] tine, dar nu încă bătrînă (c´atuncĭ i se zice mătușă). Epitet de chemare uneĭ țărance tinere măritate: cu cît vinzĭ morcoviĭ, lele? Fecĭor de lele, copil natural, bastard, (fig.) ștrengar. În doru leliĭ, la noroc, la întîmplare: a o porni în doru leliĭ. V. lolă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
Forme flexionare:
lelea - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul lele