Am găsit 20 de definiții pentru cuvantul/cuvintele legumă:

LEGÚMĂ s. f. 1. plantă agricolă de la care se consumă în alimentație partea vegetală, sau fructele; zarzavat. 2. fruct uscat, cu mai multe semințe, dehiscent, cu două valve, la leguminoase; păstaie. 3. (spec.) om al cărui creier a fost golit și i s-au implantat anumite ordine pe care le execută ca un robot. (< lat. legumen)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


LEGÚMĂ, legume, s. f. Nume generic dat unor vegetale (fasole, cartofi, ceapă etc.) cultivate pentru hrana omului; zarzavat. ♦ (Rar; de obicei la pl.) Mâncare, hrană. – Lat. legumen.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LEGÚMĂ s.f. 1. (Bot.) Tip de fruct dehiscent, cu două valve și semințe; păstaie. 2. Produs alimentar de origine vegetală; zarzavat. [< fr. légume, cf. lat. legumen].
Sursa: Dicționar de neologisme

legúmă (legúme), s. f.1. Produs vegetal de grădinărit, verdeață. – 2. Mîncare, aliment. – 3. Merinde, provizii. Lat. legūmen (Pușcariu 962; Candrea-Dens., 975; REW 4972; DAR), cf. it., port. legume, prov. legum, v. fr. leun, cat., sp. legumbre.Der. legumos, adj. (des, gros, se zice despre supele de zarzavat); legumărie, s. f. (grădină de zarzavat); legumi, vb. (a ciuguli, a mînca și a bea puțin; a cruța; a economisi); legumeală, s. f. (acțiunea de a ciuguli); legumitor, adj. (care mănîncă sau gustă puțin).
Sursa: Dicționarul etimologic român

LEGÚMĂ, legume, s. f. Nume dat unor vegetale (fasole, cartofi, ceapă etc.) cultivate pentru hrana omului; zarzavat. ♦ (Rar) Mâncare, hrană. [Pl. și: legumuri] – Lat. legumen.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

legumă, legume s. f. 1. (deț.) grădinar. 2. (peior.) individ insignifiant. 3. victima unui accident vascular cerebral cu funcțiile creierului grav afectate, menținut în viață cu ajutorul aparaturii de terapie intensivă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

legúmă f., pl. e, și vechĭ, azĭ Olt. -úme (lat. legúmen, -úminis, d. légere, a culege; it. legúme, pv. legum, vfr. leun, cat. sp. legumbre, pg. legume). Sud. Udătură, bucate, mîncare (carne, brînză, oŭă) spre deosebire de pîne [!] orĭ de mămăligă (Gr. S. 1937, 247, în Olt.). Neol. (fr. légume). Zarzavat, plantă alimentară (ceapă, usturoĭ, mărar, cartofĭ ș. a.). Bot. Fruct caracteristic plantelor din familia leguminoaselor.
Sursa: Dicționaru limbii românești

legúmă s. f., g.-d. art. legúmei; pl. legúme
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

legumă f. 1. tot felul de ierburi bune de mâncat; 2. orice mâncare fiartă cu legume (în graiul țăranului). [Lat. LEGUMEN].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LEGÚMĂ, legume, s. f. 1. Nume generic dat unor vegetale (fasole, cartofi, ceapă etc.) cultivate pentru hrana omului; zarzavat. ♦ (Rar; de obicei la pl.) Mâncare, hrană. 2. Fig. Persoană redusă la o existență vegetativă. – Lat. legumen.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LEGÚMĂ s. f. 1. plantă agricolă de la care se consumă în alimentație partea vegetală, sau fructele; zarzavat. 2. fruct uscat, cu mai multe semințe, dehiscent, cu două valve, la leguminoase; păstaie. 3. (spec.) om al cărui creier a fost golit și i s-au implantat anumite ordine pe care le execută ca un robot. (< lat. legumen)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

LEGÚMĂ, legume, s. f. Nume generic dat unor vegetale (fasole, cartofi, ceapă etc.) cultivate pentru hrana omului; zarzavat. ♦ (Rar; de obicei la pl.) Mâncare, hrană. – Lat. legumen.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LEGÚMĂ s.f. 1. (Bot.) Tip de fruct dehiscent, cu două valve și semințe; păstaie. 2. Produs alimentar de origine vegetală; zarzavat. [< fr. légume, cf. lat. legumen].
Sursa: Dicționar de neologisme

legúmă (legúme), s. f.1. Produs vegetal de grădinărit, verdeață. – 2. Mîncare, aliment. – 3. Merinde, provizii. Lat. legūmen (Pușcariu 962; Candrea-Dens., 975; REW 4972; DAR), cf. it., port. legume, prov. legum, v. fr. leun, cat., sp. legumbre.Der. legumos, adj. (des, gros, se zice despre supele de zarzavat); legumărie, s. f. (grădină de zarzavat); legumi, vb. (a ciuguli, a mînca și a bea puțin; a cruța; a economisi); legumeală, s. f. (acțiunea de a ciuguli); legumitor, adj. (care mănîncă sau gustă puțin).
Sursa: Dicționarul etimologic român

LEGÚMĂ, legume, s. f. Nume dat unor vegetale (fasole, cartofi, ceapă etc.) cultivate pentru hrana omului; zarzavat. ♦ (Rar) Mâncare, hrană. [Pl. și: legumuri] – Lat. legumen.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

legumă, legume s. f. 1. (deț.) grădinar. 2. (peior.) individ insignifiant. 3. victima unui accident vascular cerebral cu funcțiile creierului grav afectate, menținut în viață cu ajutorul aparaturii de terapie intensivă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

legúmă f., pl. e, și vechĭ, azĭ Olt. -úme (lat. legúmen, -úminis, d. légere, a culege; it. legúme, pv. legum, vfr. leun, cat. sp. legumbre, pg. legume). Sud. Udătură, bucate, mîncare (carne, brînză, oŭă) spre deosebire de pîne [!] orĭ de mămăligă (Gr. S. 1937, 247, în Olt.). Neol. (fr. légume). Zarzavat, plantă alimentară (ceapă, usturoĭ, mărar, cartofĭ ș. a.). Bot. Fruct caracteristic plantelor din familia leguminoaselor.
Sursa: Dicționaru limbii românești

legúmă s. f., g.-d. art. legúmei; pl. legúme
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

legumă f. 1. tot felul de ierburi bune de mâncat; 2. orice mâncare fiartă cu legume (în graiul țăranului). [Lat. LEGUMEN].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LEGÚMĂ, legume, s. f. 1. Nume generic dat unor vegetale (fasole, cartofi, ceapă etc.) cultivate pentru hrana omului; zarzavat. ♦ (Rar; de obicei la pl.) Mâncare, hrană. 2. Fig. Persoană redusă la o existență vegetativă. – Lat. legumen.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)