Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele lector:

LÉCTOR2, -Ă I. s. m. f. 1. cititor. ◊ cel care citește cu voce tare unei persoane suferinde. 2. persoană care citește într-o editură manuscrisele predate spre publicare și referă asupra lor. 3. ajutor al preotului care citea în timpul slujbei textele edificatoare. II. s. n. 1. aparat pentru redarea unor sunete înregistrate. 2. dispozitiv periferic care permite citirea și introducerea informației de pe o cartelă perforată într-un calculator sau ordinator. (< fr. lecteur, lat. lector)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


LÉCTOR1, -Ă s. m. f. 1. grad didactic universitar, între asistent și conferențiar; cel care îl deține. 2. membru al unui lectorat (2). (< germ. Lektor)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

LÉCTOR1, -Ă, lectori, -e, s. m. și f. 1. Grad în unele instituții de învățământ superior, mai mare decât asistentul și mai mic decât conferențiarul; persoană care are acest grad. 2. Membru al unui lectorat (2). 3. (Ieșit din uz) Persoană care ținea lecții sau care conducea seminariile în învățământul politic, în universitățile populare etc. – Din germ. Lektor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LÉCTOR2, lectori, s. m. 1. (Livr.) Cititor. 2. (Inform.) Dispozitiv periferic care permite introducerea informației după o cartelă perforată într-un sistem de prelucrare automată a datelor; cititor de cartelă. – Din fr. lecteur, lat. lector, -oris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LÉCTOR1, -Ă s.m. și f. 1. Grad didactic universitar, situat între asistent și conferențiar; persoană care deține acest grad. 2. Membru al unui lectorat (2). 3. Conducător de seminarii în diferite forme de învățământ politic. [< germ. Lektor].
Sursa: Dicționar de neologisme

LÉCTOR2, -Ă s.m. și f. Cititor. ♦ Cel care citește cu voce tare unei persoane suferinde. ♦ Cel care citește într-o editură manuscrisele predate spre publicare și referă asupra lor. [Cf. fr. lecteur, lat. lector].
Sursa: Dicționar de neologisme

*léctor și (maĭ corect) lectór m. (lat. léctor, -oris, cititor, d. légere, a citi. V. legendă). Cititor. Profesor de un grad mic însărcinat cu predarea uneĭ limbĭ moderne la o universitate.
Sursa: Dicționaru limbii românești

léctor s. m., pl. léctori
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lector m. 1. cititor; 2. profesor de limbi moderne (la o Universitate germană).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LÉCTOR1, -Ă, lectori, -e, s. m. și f. (Rar la f.) 1. Grad în unele instituții de învățământ superior, mai mare decât asistentul și mai mic decât conferențiarul; persoană care are acest grad. 2. Membru al unui lectorat (2). 3. (Ieșit din uz) Persoană care ținea lecții sau care conducea seminariile în învățământul politic, în universitățile populare etc. – Din germ. Lektor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LÉCTOR2, lectori, s. m. 1. (Livr.) Cititor. 2. (Inform.) Dispozitiv periferic care permite introducerea informației după o cartelă perforată intr-un sistem de prelucrare automată a datelor; cititor de cartelă. – Din fr. lecteur, lat. lector, -oris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)