Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele leagăn:

LEÁGĂN, leagăne, s. n. 1. Pat mic de lemn sau de nuiele împletite (care se poate balansa) pentru copiii mici. ◊ Cântec de leagăn = cântec cu care se adorm copiii. ◊ Expr. Din leagăn = din fragedă copilărie; de la început. 2. Fig. Loc de origine, de baștină. 3. Instituție de stat sau așezământ filantropic unde sunt crescuți copiii abandonați sau orfani. ♦ (Impr.) Creșă. 4. Scaun sau scândură suspendată cu frânghii, pe care se așază cineva ca să se balanseze; p. ext. scrânciob. ◊ Loc. vb. A se da în leagăn = a se balansa. – Din legăna (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


leágăn (leágăne), s. n.1. Pătuț care se balansează pentru copiii mici. – 2. Început, origine. – 3. Scrînciob, dulap. – 4. (Înv.) Caleașcă, șaretă. – 5. Scăunel, capra vizitiului la trăsurile cu suspensie. – 6. Vîrșă, instrument de pescuit în formă conică. – Var. leangăn, leagănă. Mr. leagînă, megl. legăn, istr. leagăr. Der. legăna, vb. (a da în leagăn un copil; a adormi cu cîntece un copil; a dezmierda, a desfăta; refl., a se da în leagăn; a merge legănat, a se balansa; refl., a se clătina, a oscila, a se bălăbăni; refl., înv., a se îndoi, a șovăi); legănător, adj. (care încîntă); legănătoare, s. f. (servitoare care leagănă); legănătură, s. f. (legănare). Origine nesigură. Pare să provină dintr-un lat. *lecanis, din gr. λεϰάνη (și, de asemeni, λαϰάνη sau λεϰάνιον), „taler, găleată, jgheab”, cf. rus. lochanĭ „lighean” (Vasmer, II, 62). De fapt, forma tradițională a leagănului este cea a unei copăi făcute dintr-un trunchi de copac tăiat în două, în direcția înălțimii, și scobit, cf. albie, copaie. După Boissacq 568, cuvintele gr. provin prin intermediul lui λέϰος „taler”, dintr-o rădăcină indoeurop. *leq- „a se încovoia”, cf. lat. lanx „taler, terezie de balanță”. Semantismul pare normal: nu și fonetismul, care prezintă o oarecare dificultate. Ar trebui să se admită o schimbare de accent, facilitat poate de vb. legăna (cf. pieptene-pieptăna, cumpănă-cumpăni, geamănă-îngemăna, etc.). Și așa, rezultatul ar trebui să fie leagînă (ca în mr.), unde î s-ar fi deschis sub influența lui e anterior și al lui e final de la pl. Forma de pl. a oscilat de la leagene (sec. XVII, înv.) › legene la leagăne, care este forma acceptată astăzi, poate datorită unei repugnanțe instinctive de a admite schimbarea lui gğ în interiorul cuvîntului. Este un cuvînt comun (ALR, I, 287); și prezența formei rotacizate (cf. istr.) arată fără putință de tăgadă o apartenență la fondul lingvistic primitiv. Der. din gr. λεϰάνη sau λαγένα a fost deja propusă de Roesler 571, dar nu a fost acceptată, și nici n-ar putea fi, căci Roesler pornea de la gr. modernă. Laurian și Massim se gîndeau la gr. λίϰνον „leagăn”; și Candrea presupune că acest ultim cuvînt ar fi trecut în lat. în forma *ligĭnus, a cărei der. nu pare corectă (căci dificultatea rezultatului gigă, se explică, neconvingător, prin paralelismul cu cearcăn și mesteacăn). Toate celelalte ipoteze pleacă de la vb. legăna, considerat ca originar, în timp ce leagăn ar fi un postverbal. Părerea cea mai acceptată astăzi, din cîte se pare, este cea a lui Pușcariu, care se bazează pe un lat. *lĭgĭnāre, der. din ligare. Explicația semantică se găsește în faptul că anumite leagăne se leagă de o grindă din tavan pentru a le ușura balansul (Pușcariu, Lat. li, 172; Pușcariu 957; REW 5028; Tiktin; Pușcariu, Dacor., I, 228; Rosetti, I, 58 și 168; Iordan, BF, IX, 149; cf. Rohlfs, Differenzierung, 57; Drăganu, Dacor., III, 509-14, explica lat. *lĭgĭnāre printr-un radical *lig- „a mișca”). – Dar obiceiul leagănelor legate de tavan există doar în Trans. și nu e sigur că-i cel inițial; fonetismul nu incetează să prezinte dificultăți; și nici evoluția semantică propusă nu pare probabilă, deoarece *lĭgĭnāre „leagăne” ar trebui să însemne, după același Pușcariu, „a lega leagănul”, adică faza de pregătire a lui legăna, care se dă o singură dată; așa că *lĭgĭnāre doar în mod forțat ar putea ajunge să însemne „a legăna” (după cum în iter facere nu putem conchide că facere ar putea ajunge să însemne „a călători”). Cu atît mai puțin pare convingător etimonul *legivinare, de la levis compus cu agināre (Candrea-Dens., 943; Densusianu, GS, II, 317), cu sensul de „a se mișca încet”. În fine, nu sînt probabile explicațiile încercate pe baza împrumuturilor moderne din mag. lengetni, logatni (Cihac, II, 511); din alb. lëkunt „a legăna” (Miklosich, Rum. Unters., II, 22); din bg. legalo „cuib” (Byhan 264); din mag. lengeni „a undui, a face valuri” (Scriban).
Sursa: Dicționarul etimologic român

leágăn n., pl. legene (maĭ bine de cît [!] leagăne), ca fremete, tefere, țepene (d. a legăna). Pat mic (orĭ o simplă albie) în care se pun prunciĭ și se leagănă ca să adoarmă. Cîntec de leagăn, cîntec de adormit copiiĭ. Fig. Origine, patrie: Grecia fu leagănu civilizațiuniĭ. Din leagăn, din copilărie: a ști un lucru din leagăn. Scaun atîrnat de doŭă funiĭ orĭ trapez: a te da în leagăn. Speĭe. Leagăn cu caĭ, șir de caĭ de lemn făcuțĭ ca să se învîrtească în cerc și pe care încalecă copiiĭ. – În Trans. și leangăn. V. belceŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

leágăn s. n., pl. leágăne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

leagăn n. 1. pat mic de legănat pruncul; 2. fig. primii ani ai vieții sau locul unde se petrece acea vârstă: leagănul naționalității, leagănul civilizațiunii; 3. bucată de lemn sau scaun suspendat între doă funii și pe care se leagănă. [Derivat dela leg (cf. tragăn din trag]; leagănul țărănesc e o albie sau o troacă, obișnuit legată de grinda casei].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LEÁGĂN, leagăne, s. n. 1. Pat mic de lemn sau de nuiele împletite (care se poate balansa) pentru copiii mici. ◊ Cântec de leagăn = cântec cu care se adorm copiii. ◊ Expr. Din leagăn = din fragedă copilărie; de la început. 2. Fig. Loc de origine, de baștină. 3. Instituție de stat sau așezământ filantropic unde sunt crescuți copiii abandonați sau orfani. ♦ (Impr.) Creșă. 4. Scaun sau scândură suspendată cu frânghii, pe care se așază cineva ca să se balanseze; p. ext. scrânciob. ◊ Loc. vb. A se da în leagăn = a se balansa. – Din legăna (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

leagăn - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul legăna

leagăn - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul legăna