Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele leac:

LEAC, leacuri, s. n. (Pop.) 1. Mijloc folosit în tratarea unei boli; medicament, doctorie, tratament, remediu. ◊ Iarbă (sau buruiană) de leac = plantă medicinală. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) ca iarba de leac sau a umbla (după cineva sau ceva) ca după iarba de leac = a căuta cu înfrigurare, pretutindeni. A da de leac = a descoperi medicamentul, tratamentul eficace. A găsi (cuiva) leacul = a găsi mijlocul de a stăpâni pe cineva, de a rezolva ceva, a găsi ac de cojocul cuiva. 2. (În expr.) Fără (de) leac de... = fără nici un pic de... (În construcții negative) (Nici) de leac = câtuși de puțin, deloc. – Din sl. lĕkŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


leác (leácuri), s. n.1. Medicament, remediu. – 2. Tratament. – Megl. leac. Sl. lĕkŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 349; Cihac, II, 166), cf. bg., cr., slov., rut. lĕk, sb. ljak, pol. lek.Der. lecui, vb. (a trata; refl., a-și reface sănătatea, a se pune pe picioare; a se îndrepta, a se ameliora), din sl. lĕkovati, lĕkują, sau din leac; nelecuit, adj. (iremediabil); lecuitor, adj. (care lecuiește, care vindecă); lecuitor, s. m. (doctor); lecuință, s. f. (înv., remediu, tratament); lecuială, s. f. (vindecare, îndreptare). – Cf. leacă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

leac (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. lĕku, d. got. lekeis, medic [cuv. celtic]; bg. lĕk, pol. lek). Medicament, remediŭ. Boală cu leac, care se poate vindeca, și (fig.) lucru reparabil. Prov. Boala din născare leac nu maĭ are.
Sursa: Dicționaru limbii românești

leac, -uri, s.n. – 1. Medicament, remediu: „Mamă-sa luară / Două olurele / Și porni cu ele / După lecurele” (Calendar 1980: 6). 2. În expr. fără leac de... = fără nici un pic de...; Nici de leac... = deloc: „Mândra care-mi place mie / Nu are leac de moșie” (Ștețco 1990: 309). – Din sl. lěkǔ.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

leac s. n., pl. leácuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

leac n. 1. medicament: leacuri băbești; 2. fig. remediu: când n’are cu ce săracul, răbdarea îi este leacul. [Slav. LĬEKŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LEAC, leacuri, s. n. (Pop.) 1.. Mijloc folosit în tratarea unei boli; medicament, doctorie, tratament, remediu. ◊ Iarbă (sau buruiană) de leac = plantă medicinală. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) ca iarba de leac sau a umbla (după cineva sau ceva) ca după iarba de leac = a căuta cu înfrigurare, pretutindeni. A da de leac = a descoperi medicamentul, tratamentul eficace. A găsi (cuiva) leacul = a găsi mijlocul de a stăpâni pe cineva, de a rezolva ceva, a găsi ac de cojocul cuiva. 2. (în expr.) Fără (de) leac de... = fără niciun pic de... (În construcții negative) (Nici) de leac = câtuși de puțin, deloc. – Din sl. lĕkŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)