LAMÉNTO, lamentouri, s. n. Piesă muzicală populară sau cultă, preponderent vocală, cu caracter de tânguire. – Din it. lamento.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a LAMÉNTO s. n. 1. (muz.) piesă vocală în vechea operă italiană, cu caracter trist, tânguitor. 2. (pl.) lamentație; plânsete. (< it. lamento)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
LAMÉNTO s.n. 1. (Muz.) Piesă vocală în vechea operă italiană, cu caracter trist, tânguitor. 2. (Liv.; la pl.) Jeluire; lamentație; plânsete, gemete; jale. [Sg. (2) lament. / cf. it. lamento, lat. lamenta].
Sursa: Dicționar de neologisme
LAMENTO (cuv. it.) s. n. Piesă vocală cu caracter trist, tânguitor, specifică operei italiene din sec. 17-18, plasată, de obicei, imediat înaintea deznodământului dramatic (ex. l. din opera „Ariana” de Monteverdi). Din sec. 19, termenul are doar sensul de „cântec trist”, putând desemna o lucrare vocală sau instrumentală.Sursa: Dicționar enciclopedic laménto (it.) s. n., art. laméntoul; pl. laméntouriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită LAMÉNTO, lamentouri, s. n. Piesă muzicală populară sau cultă, preponderent vocală, cu caracter de tânguire. – Din it. lamento.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)