Am găsit 38 de definiții pentru cuvantul/cuvintele lama:

LAMÁ2 vb. tr. (tehn.) a găuri un material, a-i netezi suprafața cu o unealtă în formă de lamă, care se rotește în jurul unui ax. (< fr. lamer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


LÁMA1 s. m. inv. preot-călugăr budist din Tibet, Mongolia etc. ♦ marele ~ = dalai-lama. (< fr. lama)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

LÁMA1 s. m. invar. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la calmuci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LAMÁ2, lamez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A prelucra suprafața frontală, circulară a unei găuri cu ajutorul unei lame speciale, când strunjirea este dificilă. – Din fr. lamer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LÁMA s.m. invar. Preot-călugăr budist din Tibet, din Mongolia etc. ◊ Marele lama = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. [< fr., tib. lama].
Sursa: Dicționar de neologisme

LAMÁ vb. I. tr. A găuri un material sau a-i netezi suprafața cu o unealtă în formă de lamă, care se rotește în jurul unui ax. [< lamă].
Sursa: Dicționar de neologisme

LAMA, Serge (pe numele adevărat Serge Chauvier) (n. 1943), cântăreț și compozitor francez. Debutează ca autor de texte muzicale. După un grav accident, revine ca solist, în anii ’70 („Je suis malade”, „À la vie, à l’amour”), scriind muzică plină de sensibilitate și umor. După 1989, compune muzică de teatru.
Sursa: Dicționar enciclopedic

3) *láma m., gen. al luĭ. Preut [!] al luĭ Buda la Mongolĭ și Tibetanĭ. Marele lama saŭ dalaĭ-lama, șefu suprem al religiuniĭ budiste.
Sursa: Dicționaru limbii românești

láma (preot budist) s. m., pl. láma
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LAMÁ2, lamez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A prelucra suprafața frontală, circulară a unei găuri cu ajutorul unei lame speciale, când strunjirea este dificilă. – Din fr. lamer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LAMÁ2 vb. tr. (tehn.) a găuri un material, a-i netezi suprafața cu o unealtă în formă de lamă, care se rotește în jurul unui ax. (< fr. lamer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

LÁMA1 s. m. inv. preot-călugăr budist din Tibet, Mongolia etc. ♦ marele ~ = dalai-lama. (< fr. lama)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

LÁMA1 s. m. invar. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la calmuci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LAMÁ2, lamez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A prelucra suprafața frontală, circulară a unei găuri cu ajutorul unei lame speciale, când strunjirea este dificilă. – Din fr. lamer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LÁMA s.m. invar. Preot-călugăr budist din Tibet, din Mongolia etc. ◊ Marele lama = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. [< fr., tib. lama].
Sursa: Dicționar de neologisme

LAMÁ vb. I. tr. A găuri un material sau a-i netezi suprafața cu o unealtă în formă de lamă, care se rotește în jurul unui ax. [< lamă].
Sursa: Dicționar de neologisme

LAMA, Serge (pe numele adevărat Serge Chauvier) (n. 1943), cântăreț și compozitor francez. Debutează ca autor de texte muzicale. După un grav accident, revine ca solist, în anii ’70 („Je suis malade”, „À la vie, à l’amour”), scriind muzică plină de sensibilitate și umor. După 1989, compune muzică de teatru.
Sursa: Dicționar enciclopedic

3) *láma m., gen. al luĭ. Preut [!] al luĭ Buda la Mongolĭ și Tibetanĭ. Marele lama saŭ dalaĭ-lama, șefu suprem al religiuniĭ budiste.
Sursa: Dicționaru limbii românești

láma (preot budist) s. m., pl. láma
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LAMÁ2, lamez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A prelucra suprafața frontală, circulară a unei găuri cu ajutorul unei lame speciale, când strunjirea este dificilă. – Din fr. lamer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LÁMĂ2 s. f. mamifer rumegător din familia camelidelor, care trăiește pe platourile Americii de Sud. (< fr. lama, sp. llama)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

LÁMĂ1 s. f. 1. foaie metalică subțire. 2. limba (unui cuțit), partea de metal tăioasă a unui obiect. 3. bucată subțire de sticlă pe care se așază substanțele ce trebuie examinate la microscop. 4. strat foarte subțire de lichid. 5. val marin provocat de furtună. (< fr. lame)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

LÁMĂ1, lame, s. f. 1. Placă subțire de metal, de material plastic etc., cu diverse întrebuințări (în aparatura tehnică). ♦ Spec. Mică placă dreptunghiulară, subțire și de obicei cu tăișuri pe ambele laturi lungi, care se montează la un aparat de ras. 2. Partea metalică și tăioasă a unui instrument. 3. Placă mică și subțire de sticlă pe care se așază substanțele ce urmează a fi examinate la microscop. 4. Strat foarte subțire de lichid, liber sau cuprins între doi pereți. – Din fr. lame.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LÁMĂ2, lame, s. f. Gen de mamifere rumegătoare asemănătoare cu cămilele, dar mai mici și fără cocoașă, care trăiesc pe platourile înalte din America de Sud și care, domesticite, sunt folosite ca animale de povară (Lama); animal care face parte din acest gen. – Din fr. lama.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LÁMĂ1 s.f. 1. Foaie metalică subțire. 2. Limba (unui cuțit, a unei custuri), fierul, partea de metal tăioasă a unui obiect. 3. Bucată subțire de sticlă pe care se așază substanțele care trebuie examinate la microscop. 4. Strat foarte subțire de lichid. [< fr. lame, it. lama].
Sursa: Dicționar de neologisme

LÁMĂ2 s.f. Animal rumegător din familia cămilei, care trăiește în regiunile de munte ale Americii de Sud. [< fr. lama, cf. peruv. llama].
Sursa: Dicționar de neologisme

lámă (láme), s. f.1. Tablă, foaie, placă de metal. – 2. Partea metalică tăioasă a unui instrument. – 3. Foiță fină metalică (de ras). Fr. lame, parțial prin intermediul ngr. λάμα. Este omonim cu lama, s. m. (conducător religios), din fr. lama; și cu lamă, s. f. (zool.) din fr. lama.
Sursa: Dicționarul etimologic român

lamă, lame s. f. 1. gumă de mestecat în formă de placă subțire. 2. (tox.) lamă de ras folosită la porționarea dozelor de cocaină sau heroină ce urmează a fi inhalate.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

LÁMĂ2 (‹ fr. {i}; {s} sp. llama, împrumutat dintr-o limbă indigrnă din Perú, în care toate animalele cu lână poartă acest nume) s. f. Mamifer rumegător, din familia canelidelor, înrudit cu cămilele, de c. 120 cm înălțime (Lama). Genul Lama cuprinde trei specii dintre care numai una, L. guanicoë, mai există în stare sălbatică, celelalte fiind deja domesticite când au ajuns primi spanioli în America de Sud. Trăiește în zonele muntoase. Localnicii le folosesc ca animale de povară și întrebuințează carnea lor, blana, grăsimea, părul (țesături, frânghii), bălegarul (pentru foc).
Sursa: Dicționar enciclopedic

2) *lámă f., pl. e (fr. lama, d. sp. llama, cuv. peruvian). Un fel de capră peruviană fără coarne, mare cît un măgar. Lîna eĭ e maĭ aspră de cît [!] cea de alpacă orĭ de vigonie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) *lámă f., pl. e (fr. lame, d. lat. lámina și lamna, lamă; it. lama. V. lamelă, laminez, lamură). Drug metalic lat: lamă de plumb, de oțel. Limbă, partea care împunge saŭ taĭe la cuțit, la sabie ș. a.: lamele de Toledo eraŭ renumite odinioară. Lamă de ras, lamă foarte supțire [!] care se fixează într´un mîner și servește la ras barba (inventată de Gheorghe Wolcott Gillette, născut în 1855 la Fond du Lac, Wisconsin, Statele Unite, și mort la 1932).
Sursa: Dicționaru limbii românești

lámă s. f., g.-d. art. lámei; pl. láme
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lamă f. cuadruped rumegător din Peru, mai mic decât cămila și fără cocoașă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

lamă f. 1. bucată de metal, lată și subțire: lamă de oțel; 2. fierul unei arme sau al unui instrument tăios (=fr. lame).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LÁMĂ1, lame, s. f. 1. Placă subțire de metal, de material plastic etc., cu diverse întrebuințări (în aparatura tehnică). ♦ Spec. Mică placă dreptunghiulară, subțire și de obicei cu tăișuri pe ambele laturi lungi, care se montează la un aparat de ras. 2. Partea metalică și tăioasă a unui instrument. 3. Placă mică și subțire de sticlă pe care se așază substanțele ce urmează a fi examinate la microscop. 4. Strat foarte subțire de lichid, liber sau cuprins între doi pereți. – Din fr. lame.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LÁMĂ2, lame, s. f. Gen de mamifere rumegătoare asemănătoare cu cămilele, dar mai mici și fără cocoașă, care trăiesc pe platourile înalte din America de Sud și care, domesticite, sunt folosite ca animale de povară (Lama); animal care face parte din acest gen. – Din fr. lama.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)