Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele laie:

LÁIE s. f. 1. Ceată de țigani (nomazi). 2. Ceată dezorganizată și zgomotoasă (de copii, de oameni). – Cf. ucr., pol. laja, „haită de câini”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


láie (lắi), s. f.1. Haită de cîini, mulțime de cîini. – 2. Șleahtă, ceată, hărmălaie. – 3. Șatră sau grup de țigani care umblă sau trăiesc împreună. Sl., cf. ceh. laje, rut., pol. łaje „haită”, din sl. (sb.) lajati „a lătra” (Cihac, II, 164; Tiktin; DAR). – Der. lăieș, s. m. (țigan nomad); lăieț, s. m. (țigan nomad; turnător în metal), rezultat dintr-o confuzie a cuvîntului anterior cu bg. lĕec „topitor, turnător”, de la leja „a topi, a turna”; lăețesc, adj. (țigănesc); lăețească, s. f. (dans țigănesc); lainic, adj. (nomad, vagabond, hoinar), cu suf. -nic (după Cihac, din mag. lajha „leneș”, slov. lajnati „a umbla cîntînd la vioară”; după DAR, în legătură cu rut. lan „leneș”; cf. Iordan, BF, IX, 147); lăinici, vb. (a rătăci, a hoinări); lăinicie, s. f. (lene).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) láĭe f., pl. lăĭ (pol. laja, rut. laĭá, ceh. láje, ceată, haĭtă. Bern, 687). Ceată de Țiganĭ nomazĭ. V. șatră.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) laĭe adj. V. laĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

LÁIE s. f. (Pop.) 1. Ceată de țigani (nomazi). 2. Ceată dezorganizată și zgomotoasă (de copii, de oameni). – Din ucr. laja, „haită de câini”, cf. pol. łaja idem.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

láie (pop.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

laie f. Mold. 1. ceată, în special de țigani nomazi; 2. ceată de vagabonzi: laie de cerșetori GHICA. [Pol. LAĬA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LÁIE s. f. 1. Ceată de țigani (nomazi). 2. Ceată dezorganizată și zgomotoasă (de copii, de oameni). – Cf. ucr., pol. laja, „haită de câini”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

láie (lắi), s. f.1. Haită de cîini, mulțime de cîini. – 2. Șleahtă, ceată, hărmălaie. – 3. Șatră sau grup de țigani care umblă sau trăiesc împreună. Sl., cf. ceh. laje, rut., pol. łaje „haită”, din sl. (sb.) lajati „a lătra” (Cihac, II, 164; Tiktin; DAR). – Der. lăieș, s. m. (țigan nomad); lăieț, s. m. (țigan nomad; turnător în metal), rezultat dintr-o confuzie a cuvîntului anterior cu bg. lĕec „topitor, turnător”, de la leja „a topi, a turna”; lăețesc, adj. (țigănesc); lăețească, s. f. (dans țigănesc); lainic, adj. (nomad, vagabond, hoinar), cu suf. -nic (după Cihac, din mag. lajha „leneș”, slov. lajnati „a umbla cîntînd la vioară”; după DAR, în legătură cu rut. lan „leneș”; cf. Iordan, BF, IX, 147); lăinici, vb. (a rătăci, a hoinări); lăinicie, s. f. (lene).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) láĭe f., pl. lăĭ (pol. laja, rut. laĭá, ceh. láje, ceată, haĭtă. Bern, 687). Ceată de Țiganĭ nomazĭ. V. șatră.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) laĭe adj. V. laĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

LÁIE s. f. (Pop.) 1. Ceată de țigani (nomazi). 2. Ceată dezorganizată și zgomotoasă (de copii, de oameni). – Din ucr. laja, „haită de câini”, cf. pol. łaja idem.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

láie (pop.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

laie f. Mold. 1. ceată, în special de țigani nomazi; 2. ceată de vagabonzi: laie de cerșetori GHICA. [Pol. LAĬA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Forme flexionare:

laie - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul la

laie - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul la

laie - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul lai