Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele lai:

LAI s. n. poezie medievală cu caracter liric sau narativ, cu versuri scurte, în general de opt silabe, și cu rimă plată. (< fr., engl. lai)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


LAI, LÁIE, lăi, adj. (Pop.) Negru sau negru amestecat cu alb. ◊ Expr. Că e laie, că-i bălaie sau ba e laie, ba-i bălaie = ba una, ba alta; așa și pe dincolo. Ori laie, ori bălaie = ori una, ori alta; alege! Nici laie, nici bălaie = nici așa, nici așa. – Cf. alb. laja.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LAI s.n. (Lit.) Poezie medievală cu caracter liric sau narativ. [Pron. le, pl. -uri. / < fr., engl. lai < cuv. celtic].
Sursa: Dicționar de neologisme

lái (láie), adj.1. Sur, brumăriu, gri. – 2. De culoare închisă, negru. – Var. lău. Mr. laiu „negru”. Origine necunoscută. Explicațiile încercate pînă acum nu par suficiente. A fost considerat ca provenind din alb. ljaj „roșcat, blond-auriu” (P. Papahagi, Jb., XII, 103), care ar putea reprezenta lat. flavus; dar, pe lîngă dificultățile fonetice și semantice, nu există alt ex. de cuvînt lat. intrat în rom. prin intermediul alb. După Pascu, Beiträge, 35 și Pascu, I, 71 stă în locul lui *gălai, din lat. galla „gogoașă de ristic”. Der., din gr. λάγειος „iepuraș” (Diculescu, Elementele, 440), este foarte neverosimilă. După Pușcariu, Dacor., V, 547-50 și DAR, din lat. labes, „pată”, explicație puțin probabilă, deoarece în lat. acest sens este secundar (labes aparține aceleiași familii cu labor), și că în rom. sensul de „negru” este secundar (lai este culoarea gri natural a anumitor tipuri de lînă sau culoarea neagră amestecată cu alb sau cărunt). Anterior indoeurop., după Lahovary 332. Dacă se ține cont de faptul că acest cuvînt se aplică numai la lînă, și că indică o culoare naturală, așa cum rezultă de la spălarea lînii (cf. fr. écru, sp. crudo, care de asemeni a ajuns să indice o culoare), ne-am putea gîndi la verbul la „a spăla”; dar der. nu este clară, și rămîne neexplicată relația obscură cu bălăi. Cf. lăun. Din rom. provin ngr. λάίους (Murnu, Lehnw., 30), probabil alb. ljaj (Tiktin; DAR), sb. laja, slov. laja, lajka, ceh. lajka, rut. ljajistyi (Candrea, Elemente, 408).
Sursa: Dicționarul etimologic român

2) laĭ v. tr. V. haŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) laĭ și lăŭ, láĭe adj., pl. m. laĭ și lăĭ, f. lăĭ (alb. lĭaĭ, id.). Cenușiŭ închis, sein (vorbind de oĭ): oaĭe, lînă laĭe (la Hațeg, căiță laĭe, căcĭulă neagră). Orĭ laĭe, orĭ bălaĭe, orĭ una, orĭ alta; orĭ într´un fel, orĭ într´altu: trebuĭe să te hotărăștĭ odată: orĭ laĭe, orĭ bălaĭe! – În „Mioriță laĭe, laĭe, bucălaĭe”, laĭe e o prescurtare din bucălaĭe, după cum în altă P. P. e o prescurtare din bălaĭe: Stăĭ, oaĭe laĭe, bălaĭe! Tot așa „Lie, lie, cĭocîrlie” saŭ „Rudă, rudă, paparudă”. V. țigaĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

LAI [le] (cuv. fr.) subst. Gen poetic și muzical de origine celtică în literatura franceză medievală, destinat a fi cântat sau declamat, cu acompaniament de harpă și cultivat de truveri în N Franței (pen. Bretania). Inițial era o povestire scurtă de inspirație istorică, eroică sau romanescă, împletind miracolul cu realul, cel mai de seamă reprezentant fiind Marie de France. Din sec. 13, termenul denumește o piesă lirică în care, de obicei, era cântată iubirea, cel mai cunoscut autor de l. din această perioadă fiind Guillaume de Machaut.
Sursa: Dicționar enciclopedic

lái, laie, adj. – Negru sau negru amestecat cu alb. Negru foarte deschis (Latiș): „Cele lăi, / Pă văi” (Antologie 1980: 107). – Probabil cuvânt autohton, cf. alb laja (Brâncuși 1983); Cuv. rom. preluat în slovacă (Macrea 1970: 15).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

lai (pop.) adj. m., f. láie; pl. m. și f. lăi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

l-ai pr. + vb. aux. (l-ai mâncat, l-ai mânca)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

LAI, LAÍE, lăi, adj. (Pop.) Negru sau negru amestecat cu alb.Expr. Că e laie, că-i bălaie sau ba e laie, ba-i bălaie = ba una, ba alta; așa și pe dincolo. Ori laie, ori bălaie = ori una, ori alta; alege! Nici laie, nici bălaie = nici așa, nici așa. – Cf. alb. laja.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

lai - Verb, Indicativ, imperfect, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul la

lai - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul la

lai - Verb, Indicativ, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul la

lăi - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul laie

lăi - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul laie

lăi - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul laie