Am găsit 33 de definiții pentru cuvantul/cuvintele ladin:

LADÍN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) care aparține populațiilor retoromane din Elveția și nordul Italiei. ◊ (s. f.) limbă romanică vorbită de ladini. (< fr. ladin, it. ladino, lat. ladinus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


LÁDIN1 s. m. (Înv.) Specie de rășină plăcut mirositoare, extrasă dintr-o plantă exotică. – Din ngr. ládanon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LADÍN2, -Ă, ladini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unei părți din Elveția și din nordul Italiei; p. ext. retoroman. 2. Adj. Care aparține ladinilor2 (1), privitor la ladini2 ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini2 (1); retoromană. – Din it. ladino.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LADÍN, -Ă adj., s.m. și f. Retoroman. // s.f. Limba retoromană. [< it. ladino].
Sursa: Dicționar de neologisme

LADÍN, -Ă (‹ it.; {s} lat. latinus „latin”) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Grup lingvistic neolatin, care se extinde pe o arie cuprinsă între Alpii centrali și Vestul Mării Adriatice. Termenul derivă de la denumirea pe care locuitorii regiunii Engadine o dădeau propriei limbi (ladin din latinum); extins de G.I. Ascoli vorbitorilor din zona sudetă pentru a dovedi înrudirea și unitatea limbii lor. Se împarte în trei grupe: occidentală (romanșă), centrală (dolomitică) și orientală (friulană); p. ext. retoroman. ♦ Persoană care aparține acestor populații. 2. Adj. Care aparține ladinilor (1), referitor la ladini. ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini (1); p ext. retoromană.
Sursa: Dicționar enciclopedic

*ladín, -ă adj. (d. latin). Nume dat unuĭ grup de dialecte retoromane (la frontierele Italiiĭ, Elvețiiĭ și Austriiĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești

ládin1 (rășină) (înv.) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ladín2 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. ladíni; adj. f., s. f. ladínă, pl. ladíne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ladin a. se zice de idiomele reto-romane din Alpi.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LÁDIN1 s. m. (înv.) Specie de rășină plăcut mirositoare, extrasă dintr-o plantă exotică. – Din ngr. ládanon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LÁDIN2, -Ă, ladini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație extinsă pe o arie cuprinsă între Alpii Centrali și vestul Mării Adriatice; p. ext. retoroman. 2. Adj. Care aparține ladinilor2 (1), privitor la ladini2 ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini2 (1); retoromană. – Din it. ladino.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LADÍN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) care aparține populațiilor retoromane din Elveția și nordul Italiei. ◊ (s. f.) limbă romanică vorbită de ladini. (< fr. ladin, it. ladino, lat. ladinus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

LÁDIN1 s. m. (Înv.) Specie de rășină plăcut mirositoare, extrasă dintr-o plantă exotică. – Din ngr. ládanon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LADÍN2, -Ă, ladini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unei părți din Elveția și din nordul Italiei; p. ext. retoroman. 2. Adj. Care aparține ladinilor2 (1), privitor la ladini2 ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini2 (1); retoromană. – Din it. ladino.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LADÍN, -Ă adj., s.m. și f. Retoroman. // s.f. Limba retoromană. [< it. ladino].
Sursa: Dicționar de neologisme

LADÍN, -Ă (‹ it.; {s} lat. latinus „latin”) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Grup lingvistic neolatin, care se extinde pe o arie cuprinsă între Alpii centrali și Vestul Mării Adriatice. Termenul derivă de la denumirea pe care locuitorii regiunii Engadine o dădeau propriei limbi (ladin din latinum); extins de G.I. Ascoli vorbitorilor din zona sudetă pentru a dovedi înrudirea și unitatea limbii lor. Se împarte în trei grupe: occidentală (romanșă), centrală (dolomitică) și orientală (friulană); p. ext. retoroman. ♦ Persoană care aparține acestor populații. 2. Adj. Care aparține ladinilor (1), referitor la ladini. ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini (1); p ext. retoromană.
Sursa: Dicționar enciclopedic

*ladín, -ă adj. (d. latin). Nume dat unuĭ grup de dialecte retoromane (la frontierele Italiiĭ, Elvețiiĭ și Austriiĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești

ládin1 (rășină) (înv.) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ladín2 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. ladíni; adj. f., s. f. ladínă, pl. ladíne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ladin a. se zice de idiomele reto-romane din Alpi.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LÁDIN1 s. m. (înv.) Specie de rășină plăcut mirositoare, extrasă dintr-o plantă exotică. – Din ngr. ládanon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LÁDIN2, -Ă, ladini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație extinsă pe o arie cuprinsă între Alpii Centrali și vestul Mării Adriatice; p. ext. retoroman. 2. Adj. Care aparține ladinilor2 (1), privitor la ladini2 ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini2 (1); retoromană. – Din it. ladino.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LADÍN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) care aparține populațiilor retoromane din Elveția și nordul Italiei. ◊ (s. f.) limbă romanică vorbită de ladini. (< fr. ladin, it. ladino, lat. ladinus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

LÁDIN1 s. m. (Înv.) Specie de rășină plăcut mirositoare, extrasă dintr-o plantă exotică. – Din ngr. ládanon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LADÍN2, -Ă, ladini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unei părți din Elveția și din nordul Italiei; p. ext. retoroman. 2. Adj. Care aparține ladinilor2 (1), privitor la ladini2 ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini2 (1); retoromană. – Din it. ladino.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LADÍN, -Ă adj., s.m. și f. Retoroman. // s.f. Limba retoromană. [< it. ladino].
Sursa: Dicționar de neologisme

LADÍN, -Ă (‹ it.; {s} lat. latinus „latin”) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Grup lingvistic neolatin, care se extinde pe o arie cuprinsă între Alpii centrali și Vestul Mării Adriatice. Termenul derivă de la denumirea pe care locuitorii regiunii Engadine o dădeau propriei limbi (ladin din latinum); extins de G.I. Ascoli vorbitorilor din zona sudetă pentru a dovedi înrudirea și unitatea limbii lor. Se împarte în trei grupe: occidentală (romanșă), centrală (dolomitică) și orientală (friulană); p. ext. retoroman. ♦ Persoană care aparține acestor populații. 2. Adj. Care aparține ladinilor (1), referitor la ladini. ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini (1); p ext. retoromană.
Sursa: Dicționar enciclopedic

*ladín, -ă adj. (d. latin). Nume dat unuĭ grup de dialecte retoromane (la frontierele Italiiĭ, Elvețiiĭ și Austriiĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești

ládin1 (rășină) (înv.) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ladín2 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. ladíni; adj. f., s. f. ladínă, pl. ladíne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ladin a. se zice de idiomele reto-romane din Alpi.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LÁDIN1 s. m. (înv.) Specie de rășină plăcut mirositoare, extrasă dintr-o plantă exotică. – Din ngr. ládanon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LÁDIN2, -Ă, ladini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație extinsă pe o arie cuprinsă între Alpii Centrali și vestul Mării Adriatice; p. ext. retoroman. 2. Adj. Care aparține ladinilor2 (1), privitor la ladini2 ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini2 (1); retoromană. – Din it. ladino.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)