Am găsit 15 definiții pentru cuvantul/cuvintele lac:

LAC s. n. 1. soluție pe bază de oxid de aluminiu gelatinos, cu un colorant, folosită în pictură. 2. suc rășinos al unor arbori din Extremul Orient, din care se prepară o soluție pentru lustruit mobile. 3. lichid cu care se acoperă unele corpuri pentru a le feri de umezeală, de rugină etc. (< germ. Lack)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


LAC1, lacuri, s. n. Întindere mai mare de apă stătătoare, închisă între maluri, uneori cu scurgere la mare sau la un râu. ◊ Lac de acumulare = lac (artificial) situat în amonte de o hidrocentrală, care constituie rezerva de apă necesară producerii energiei. ◊ Expr. A sări (sau a cădea, a da etc.) din lac în puț = a da de un rău mai mare, încercând să scape de un alt rău. ♦ Fig. Cantitate mare de apă sau de alt lichid. – Lat. lacus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LAC2, lacuri, s. n. 1. Preparat lichid obținut prin dizolvarea într-un solvent volatil a unor rășini, uleiuri sau a altor substanțe și care, întins pe suprafața unui obiect, formează în urma evaporării solventului o pojghiță solidă, dură, care ferește obiectul de influența aerului și a umezelii, dându-i totodată un aspect plăcut. 2. Piele (sau imitație de piele) cu fața netedă, lucioasă, acoperită cu un strat de lac2 (1). – Din germ. Lack.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LAC s.n. Soluție de bază de oxid de aluminiu gelatinos, amestecată uneori cu un colorant, folosită în pictură. ♦ Suc rășinos al unor arbori din Extremul Orient, din care se prepară o soluție pentru lustruit mobile. ♦ Lichid cu care se acoperă unele corpuri pentru a le feri de umezeală, de rugină etc. [Cf. fr. laque, germ. Lack, lat. lacca < pers. lakk – culoare roșie < hind. lakh].
Sursa: Dicționar de neologisme

lac (lácuri), s. n. – Apă stătătoare. – Mr., megl. lac, istr. lǫc Lat. lacus (Pușcariu 630; Candrea-Dens., 937; REW 4836; DAR), cf. it., sp., port. lago, prov., fr. lac. Din rom. pare să provină mag. lák (Edelspacher 18). – Der. lăcărie, s. f.; lăcos, adj.; lacoviște, s. f., cu suf. -iște (după Skok, 71 și DAR, din bg., sb. lokva „băltoacă”).
Sursa: Dicționarul etimologic român

lac (lácuri), s. n. – Vopsea, glazură, etc. Fr. laque sau germ. Lack.Der. lăcui, vb.; lăcuitor, s. m.; lachirui, vb. (înv., a da cu lac), din germ. lakieren (Borcea 195).
Sursa: Dicționarul etimologic român

LAC1 (lat. lacus). s. n. Cantitate de apă naturală care stagnează într-o chiuvetă lacustră, având uneori scurgerea asigurată printr-un emisar (II, 2). După originea chiuvetei lacustre, care are formă, suprafață și adâncime variabile, se deosebesc mai multe categorii: l. tectonice, situate în porțiuni scufundate ale scoarței terestre (ex.: Titicaca, Albert, Tanganyika, Baikal ș.a.), l. vulcanice, cantonate în craterele vulcanilor stinși (ex. Sfânta Ana, Bolsena, Crater Lake, Kelud ș.a.), l. de baraj natural, situate în văile barate de lave vulcanice, de materiale provenite din alunecările de teren, din surpări sau prăbușiri de stânci (Lacu Roșu, Bătălău, Tana, Yellowstone, Myvatn ș.a.), l. glaciare, aflate în circurile glaciare sau în spatele pragurilor din lungul văilor glaciare (ex.: Bucura, Zănoaga, Bâlea, Lia, Viorica, Ana, Maggiore, Garda, Como, Geneva etc), l. carstice, care ocupă doline, polii, uvale etc. din regiuni cu roci calcaroase, gipsuri, sare etc. (ex.: Buhui, Zăton, Ighiu ș.a.), l. clastocarstice, cantonate în crovuri (ex.: Ianca, Movila Miresii, Tătaru), l. fluviatile, formate în luncile râurilor prin bararea meandrelor și a brațelor secundare (ex.: Snagov, Oltina, Căldărușani, Iezeru, Mostiștei, Amara), l. litorale, create prin închiderea unor golfuri (ex.: Razim, Siutghiol, Sinoe), sau prin bararea unor văi (limane fluvio-maritime: Tașaul, Techirghiol, Mangalia), l. artificiale, construite de om în scopuri hidroenergetice, piscicole, pentru irigații, alimentare cu apă etc. (ex. Porțile de Fier I și II, Izvoru Muntelui, Vidraru, Drăcșani etc.). După compoziția chimică a apei din bazinul lacustru se deosebesc: l. dulci (cu salinitate mai mică de 0,3‰), l. salmastre (cu salinitate cuprinsă între 0,3 și 24,7‰) și l. sărate (cu salinitate mai mare de 24,7‰). Suprafața totală a lacurilor de pe glob ocupă 1,8% din suprafața uscatului. ◊ L. de acumulare = l. artificial realizat prin construirea unui baraj pe o albie de râu, în scopul formării unei rezerve de apă pentru a compensa debitul cursului de apă care alimentează o amenajare hidrotehnică (de ex.: centrală hidroelectrică, priză de apă pentru irigații etc.). ♦ Fig. Cantitate mare de apă sau de alt lichid.
Sursa: Dicționar enciclopedic

2) lac n., pl. urĭ (fr. laque f., d. mlat. lacca, derivat d. pers. lak, tinctură roșie). Un fel de rășină cărămizie închisă care ĭese lichidă din ramurile unor copacĭ din India. Lustru negru (saŭ roș saŭ alt-fel) cu care se lustruĭesc mobilele, peile [!] ș. a. Pele [!] lustruită cu acest fel de lustru, care se depune ca un strat foarte neted: cizme de lac.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) lac n., pl. urĭ (lat. lácus, lac, it. sp. pg. lago, pv. lac). Baltă, mare întindere de apă stătătoare. Rezervoriŭ de țițeĭ, păcură ș. a. Apă saŭ udeală făcută în casă orĭ pe drum: apa picura din pod încît se făcuse lac în casă, el zăcea într´un lac de sînge, (mult sînge), ploŭase și se făcuse [!] lacurĭ pe drum. Îs lac de apă (saŭ de sudoare), îs foarte asudat orĭ ploŭat. A cădea din lac în puț, a ajunge dintr´o stare rea într´alta și maĭ rea. – (La Dos. V. S. Sept. 14, greșit tradus după gr. lákkos = groapă).
Sursa: Dicționaru limbii românești

lac1 (iaz, soluție) s. n., pl. lácuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lac2 (piele) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lac n. mare întindere de apă înconjurată de uscat. [Lat. LACUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

lac n. 1. gumă-rășină de un roșu-gălbuiu ce picură din ramurile uror arbori aziatici; 2. lustru de China negru sau roșu: ghete de lac; 3. mobilă îmbrăcată cu acest lac (= fr. laque).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LAC1, lacuri, s. n. Întindere mai mare de apă stătătoare, închisă între maluri, uneori cu scurgere la mare sau la un râu. ◊ Lac de acumulare = lac (artificial) situat în amonte de o hidrocentrală, care constituie rezerva de apă necesară producerii energiei. ◊ Expr. A sări (sau a cădea, a da etc.) din lac în puț = a da de un rău mai mare, încercând să scape de alt rău. ♦ Fig. Cantitate mare de apă sau de alt lichid. – Lat. lacus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LAC2, lacuri, s. n. 1. Preparat lichid obținut prin dizolvarea într-un solvent volatil a unor rășini, uleiuri sau a altor substanțe și care, întins pe suprafața unui obiect, formează în urma evaporării solventului o pojghiță solidă, dură, care ferește obiectul de influența aerului și a umezelii, dându-i totodată un aspect plăcut. 2. Piele (sau imitație de piele) cu fața netedă, lucioasă, acoperită cu un strat de lac2 (1). – Din germ. Lack.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)