Am găsit 26 de definiții pentru cuvantul/cuvintele laț:

LAT, -Ă, (1) lați, -te, adj. (2) laturi, s. n. 1. Adj. Care are o lățime (relativ) mare. ◊ Loc. adj. Lat în spate (sau în spete) = bine legat, voinic, ◊ Expr. A spune vorbe mari și late = a spune vorbe pompoase, dar fără conținut. (Fam.) A fi lată (rău sau de tot), se spune pentru a arăta că o situație a luat proporții grave, îngrijorătoare. (Fam.) A o face lată (rău sau de tot) = a) a petrece strașnic, a face un mare chef; b) a face (fără voie) o poznă, o gafă, o prostie. ♦ (Fam.) Întins la pământ (fără simțire sau mort). ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) lat = a) a bate (pe cineva) foarte tare (lăsându-l în nesimțire); b) a uimi, a impresiona puternic (pe cineva). 2. S. n. Partea lată (1) a unui obiect; lățime. ◊ Un lat de palmă (sau de mână) = măsură populară de lungime, egală cu lățimea unei palme obișnuite cu degetele lipite. ◊ Loc. adv. De-a latul = în curmeziș. – Lat. latus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


lat (látă), adj.1. Larg, spațios. – 2. Amplu, întins. – 3. Plan, plat. – 4. (Arg.) Grav, serios (mai ales în expresia e lată „treaba-i serioasă”). – 5. Emfatic, bombastic, umflat. – 6. (Adv.) Ca o piatră, ca o greutate moartă. – 7. (S. n.) Lățime. – 8. (S. n.) Partea plană a unui obiect. – 9. (S. n.) Lățimea sabiei. – 10. (S. m.) Lățimea unei țesături. – 11. (S. m.) Plastron de cămașă, piept. – 12. (S. m., Arg.) Orez. Lat. latus (Pușcariu 964; Candrea-Dens., 955; REW 4935; DAR), cf. it. lato, prov. lat, sp. lado, cu uz subst. (cf. totuși Dante, I, XIII, 13; ali hanno late; v. sard. lata „lățime” (Atzori 212); bearn., lat. „larg”). E sinonim și concurent cu larg. Pentru sensul 11, care se folosește mai ales la pl., Bogrea, Dacor., IV, 826 și DAR pornesc de la germ. Latz „corset, piept”; dar e evident că-i vorba de o aplicare specială a sensului 10, cf. fr. largeur, sp. ancho, ca termeni de croitorie. Pentru semantismul de sub 12, cf. sp. ladilla. Der. lătîi (var. Banat latîńu), adj. (turtit, plat); lătăreț, adj. (turtit, plan; bîlbîit); lătăreț, s. m. (varietate de scrumbie, Scomber pelamys); lătăreață, s. f. (Trans., măsură de un sfert de litru); latiță, s. f. (plantă nedeterminată, cu frunze late); lăteață, s. f. (varietate de șobolani de cîmp, Myoxus glis); lateș, adj. (cu coarne desfăcute); lătăuș, s. m. (nimfa țînțarului, Culex pipiens); lătete, s. n. (Banat, scîndură); lățiș, adv. (oblic, în sensul lățimii); lătîng, adj. (rar, interminabil, fără sfîrșit), cu un suf. neuzual, cf. nătîng; lăți, vb. (a lărgi; a turti, a netezi; refl., a se extinde, a se propaga, a se răspîndi), de la lat, dar cf. lat. latesco (Pușcariu 48; Candrea-Dens., 956); lăție, s. f. (înv., extensiune); lățime, s. f. Cf. latură. În compusele bucălat, codălat, -lat nu este adj. (cf. Spitzer, Dacor., V, 332 și REW 4934), ci suf. -at cu infix expresiv.
Sursa: Dicționarul etimologic român

lat, -ă adj. (lat. latus, it. lato, pv. lat, sp. lado). Larg, vorbind de suprafețe, în opoz. cu îngust, strîmt și în corelațiune cu lung: un șanț, un fluviŭ lat (nu larg, fiind-că nu e vorba de capacitatea luĭ, ci de distanța de la un mal la altu), o stradă, o scîndură, o față, o talpă lată. Vorbă lată, vorbe late, vorbire enfatică, bombastică, umflată, declamatoare. Fam. A cădea lat, a cădea jos întins saŭ greoĭ. A rămînea lat, a rămînea întins fără simțire. A o face lată, a fi lată, a da extensiune mare unuĭ lucru (uneĭ bețiĭ, uneĭ greșelĭ grave ș. a.), a fi întins: aceștĭ bețivĭ aŭ făcut-o lată, c´aŭ spart geamurile; greșala luĭ e maĭ lată de cît [!] credeam. Mare și lat (Pop.), atîta tot, nu mare lucru: după atîta muncă, nu m´am ales de cît cu doĭ francĭ marĭ și lațĭ. S. n., pl. urĭ. Lățime: un șanț de doĭ metri în lat, doŭă laturĭ de palmă. De-a latu, în lat, în lățime: copilu era culcat de-a latu patuluĭ. În lung și´n lat, în lungiș și în curmeziș, în toate părțile: a cutreĭera țara în lung și´n lat. Adv. În mod enfatic, bombastic, unflat [!], declamator: demagogu nu poate vorbi de cît lat. Greoĭ, fără grație, trăgănat [!]: acest țăran vorbește lat.
Sursa: Dicționaru limbii românești

lat1 adj. m., pl. lați; f. látă, pl. láte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lat2 (lățime) (pop.) s. n./s. m., pl. láturi/láți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lat a. 1. larg, în opozițiune cu îngust și în corelațiune cu lung: stofă lată; 2. fig. măreț, grandios (ironic): vorbe late, e prea lată. [Lat. LUTUS]. ║ adv. în lat: a căzut lat. ║ n. lățime: latul palmei, în lung si în lat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LAT, -Ă, (1) lați, -te, adj, (2) laturi, s. n. 1. Adj. Care are o lățime (relativ) mare. ◊ Loc. adj. Lat în spate (sau în spete) = bine legat, voinic. ◊ Expr. A spune vorbe mari și late = a spune vorbe pompoase, dar fără conținut. (Fam.) A fi lată (rău sau de tot), se spune pentru a arăta că o situație a luat proporții grave, îngrijorătoare. (Fam.) A o face lată (rău sau de tot) = a) a petrece strașnic, a face un mare chef; a face (fără voie) o poznă, o gafă, o prostie. ♦ (Fam.) întins la pământ (fără simțire sau mort). ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) lat = a) a bate (pe cineva) foarte tare (lăsându-1 în nesimțire); b) a uimi, a impresiona puternic (pe cineva). 2. S. n. Partea lată (1) a unui obiect; lățime. ◊ Un lat de palmă (sau de mână) = măsură populară de lungime, egală cu lățimea unei palme obișnuite cu degetele lipite. ◊ Loc. adv. De-a latul = în curmeziș. – Lat. latus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LAT, -Ă, (1) lați, -te, adj. (2) laturi, s. n. 1. Adj. Care are o lățime (relativ) mare. ◊ Loc. adj. Lat în spate (sau în spete) = bine legat, voinic, ◊ Expr. A spune vorbe mari și late = a spune vorbe pompoase, dar fără conținut. (Fam.) A fi lată (rău sau de tot), se spune pentru a arăta că o situație a luat proporții grave, îngrijorătoare. (Fam.) A o face lată (rău sau de tot) = a) a petrece strașnic, a face un mare chef; b) a face (fără voie) o poznă, o gafă, o prostie. ♦ (Fam.) Întins la pământ (fără simțire sau mort). ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) lat = a) a bate (pe cineva) foarte tare (lăsându-l în nesimțire); b) a uimi, a impresiona puternic (pe cineva). 2. S. n. Partea lată (1) a unui obiect; lățime. ◊ Un lat de palmă (sau de mână) = măsură populară de lungime, egală cu lățimea unei palme obișnuite cu degetele lipite. ◊ Loc. adv. De-a latul = în curmeziș. – Lat. latus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

lat (látă), adj.1. Larg, spațios. – 2. Amplu, întins. – 3. Plan, plat. – 4. (Arg.) Grav, serios (mai ales în expresia e lată „treaba-i serioasă”). – 5. Emfatic, bombastic, umflat. – 6. (Adv.) Ca o piatră, ca o greutate moartă. – 7. (S. n.) Lățime. – 8. (S. n.) Partea plană a unui obiect. – 9. (S. n.) Lățimea sabiei. – 10. (S. m.) Lățimea unei țesături. – 11. (S. m.) Plastron de cămașă, piept. – 12. (S. m., Arg.) Orez. Lat. latus (Pușcariu 964; Candrea-Dens., 955; REW 4935; DAR), cf. it. lato, prov. lat, sp. lado, cu uz subst. (cf. totuși Dante, I, XIII, 13; ali hanno late; v. sard. lata „lățime” (Atzori 212); bearn., lat. „larg”). E sinonim și concurent cu larg. Pentru sensul 11, care se folosește mai ales la pl., Bogrea, Dacor., IV, 826 și DAR pornesc de la germ. Latz „corset, piept”; dar e evident că-i vorba de o aplicare specială a sensului 10, cf. fr. largeur, sp. ancho, ca termeni de croitorie. Pentru semantismul de sub 12, cf. sp. ladilla. Der. lătîi (var. Banat latîńu), adj. (turtit, plat); lătăreț, adj. (turtit, plan; bîlbîit); lătăreț, s. m. (varietate de scrumbie, Scomber pelamys); lătăreață, s. f. (Trans., măsură de un sfert de litru); latiță, s. f. (plantă nedeterminată, cu frunze late); lăteață, s. f. (varietate de șobolani de cîmp, Myoxus glis); lateș, adj. (cu coarne desfăcute); lătăuș, s. m. (nimfa țînțarului, Culex pipiens); lătete, s. n. (Banat, scîndură); lățiș, adv. (oblic, în sensul lățimii); lătîng, adj. (rar, interminabil, fără sfîrșit), cu un suf. neuzual, cf. nătîng; lăți, vb. (a lărgi; a turti, a netezi; refl., a se extinde, a se propaga, a se răspîndi), de la lat, dar cf. lat. latesco (Pușcariu 48; Candrea-Dens., 956); lăție, s. f. (înv., extensiune); lățime, s. f. Cf. latură. În compusele bucălat, codălat, -lat nu este adj. (cf. Spitzer, Dacor., V, 332 și REW 4934), ci suf. -at cu infix expresiv.
Sursa: Dicționarul etimologic român

lat, -ă adj. (lat. latus, it. lato, pv. lat, sp. lado). Larg, vorbind de suprafețe, în opoz. cu îngust, strîmt și în corelațiune cu lung: un șanț, un fluviŭ lat (nu larg, fiind-că nu e vorba de capacitatea luĭ, ci de distanța de la un mal la altu), o stradă, o scîndură, o față, o talpă lată. Vorbă lată, vorbe late, vorbire enfatică, bombastică, umflată, declamatoare. Fam. A cădea lat, a cădea jos întins saŭ greoĭ. A rămînea lat, a rămînea întins fără simțire. A o face lată, a fi lată, a da extensiune mare unuĭ lucru (uneĭ bețiĭ, uneĭ greșelĭ grave ș. a.), a fi întins: aceștĭ bețivĭ aŭ făcut-o lată, c´aŭ spart geamurile; greșala luĭ e maĭ lată de cît [!] credeam. Mare și lat (Pop.), atîta tot, nu mare lucru: după atîta muncă, nu m´am ales de cît cu doĭ francĭ marĭ și lațĭ. S. n., pl. urĭ. Lățime: un șanț de doĭ metri în lat, doŭă laturĭ de palmă. De-a latu, în lat, în lățime: copilu era culcat de-a latu patuluĭ. În lung și´n lat, în lungiș și în curmeziș, în toate părțile: a cutreĭera țara în lung și´n lat. Adv. În mod enfatic, bombastic, unflat [!], declamator: demagogu nu poate vorbi de cît lat. Greoĭ, fără grație, trăgănat [!]: acest țăran vorbește lat.
Sursa: Dicționaru limbii românești

lat1 adj. m., pl. lați; f. látă, pl. láte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lat2 (lățime) (pop.) s. n./s. m., pl. láturi/láți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lat a. 1. larg, în opozițiune cu îngust și în corelațiune cu lung: stofă lată; 2. fig. măreț, grandios (ironic): vorbe late, e prea lată. [Lat. LUTUS]. ║ adv. în lat: a căzut lat. ║ n. lățime: latul palmei, în lung si în lat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LAT, -Ă, (1) lați, -te, adj, (2) laturi, s. n. 1. Adj. Care are o lățime (relativ) mare. ◊ Loc. adj. Lat în spate (sau în spete) = bine legat, voinic. ◊ Expr. A spune vorbe mari și late = a spune vorbe pompoase, dar fără conținut. (Fam.) A fi lată (rău sau de tot), se spune pentru a arăta că o situație a luat proporții grave, îngrijorătoare. (Fam.) A o face lată (rău sau de tot) = a) a petrece strașnic, a face un mare chef; a face (fără voie) o poznă, o gafă, o prostie. ♦ (Fam.) întins la pământ (fără simțire sau mort). ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) lat = a) a bate (pe cineva) foarte tare (lăsându-1 în nesimțire); b) a uimi, a impresiona puternic (pe cineva). 2. S. n. Partea lată (1) a unui obiect; lățime. ◊ Un lat de palmă (sau de mână) = măsură populară de lungime, egală cu lățimea unei palme obișnuite cu degetele lipite. ◊ Loc. adv. De-a latul = în curmeziș. – Lat. latus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LAȚ1, lațuri, s. n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, întocmit în așa fel încât să se poată strânge în jurul unui punct fix. 2. Instrument pentru prins păsări sau animale, constând dintr-un ochi de sfoară, de sârmă etc. – Lat. *laceus (= laqueus).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LAȚ2 s. n. v. leaț.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

laț (láțuri), s. n.1. Lasou, arcan. – 2. (Mar.) Nod alunecător. – 3. Nod alunecător pentru spînzurat sau gîtuit. – 4. Ochi de sfoară pentru prins păsări. – 5. (Arg.) Cravată. – Mr. alaț, megl. laț. Lat. laqueus (Diez, I, 240; Pușcariu 947; Candrea-Dens., 957; REW 4909; DAR), cf. alb. ljak (Philippide, II, 645), it. laccio (calabr. lazzu), prov. latz, fr. lacs, cat. llas, sp. lazo, port. laço.
Sursa: Dicționarul etimologic român

laț (-ți), s. m. – Leaț, șipcă, par. – Var. leț, leaț. Germ. Latte, prin intermediul săs. laz (Borcea 196; DAR), cf. mag. léc (Gáldi, Dict., 141). – Der. lățui (var. lețui), vb. (a face o palisadă sau o estacadă); lățuitor, s. m. (tăietor de pari); lățuitor, s. n. (burgiu, sfredel).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) laț m. (ca și leț, leaț). Munt. est, Trans. Leț.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) laț n., pl. urĭ (lat. laqueus, de unde s´a făcut *láceus, *lácius, laț; it. laccio, pv. latz, vfr. laz, nfr. lacs, cat. llas, sp. lazo, pg. laço). Ochĭ făcut la capătu uneĭ funiĭ (ațe, sîrme) care se strînge cînd se prinde ceva în el. Fig. Cursă, capcană: a căzut, s´a prins în laț. V. arcan, bilț, juvăț, șfac și ștreang.
Sursa: Dicționaru limbii românești

laț s. n., pl. láțuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

laț n. 1. (pl. lațe), ochiu de funie sau de fier spre a prinde ceva: a pune lațul de gât; 2. fig. cursă: a cădea, a prinde în laț; 3. pl. a) lână prinsă prin spini (din lâna oilor); b) plete de păr fălfăitor, [Lat. LAQUEUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

laț m. Tr. foaie la pânză: poale din șese lați. [Nemț. LATZ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

laț m. (pl. lați) 1. bucată de lemn lungă și subțire; 2. pl. scânduri ce se pun pe căpriorii învelitorii. [Sas. LAZ = germ. LATTE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LAȚ2 s. n. v. leaț.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LAȚ1, lațuri, s. n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, făcut în așa fel încât să se poată strânge în jurul unui punct fix. 2. Instrument pentru prins păsări sau animale, constând dintr-un ochi de sfoară, de sârmă etc. – Lat. *laceus (= laqueus).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)