Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele juxtapunere:

JUXTAPÚNERE, juxtapuneri, s. f. Acțiunea de a juxtapune și rezultatul ei; alăturare, juxtapoziție. ◊ (Gram.) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele alcătuitoare ale unei propoziții sau fraze, care constă în simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură; parataxă. – V. juxtapune.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


JUXTAPÚNERE s. f. acțiunea de a juxtapune; juxtapoziție. ◊ alăturare a două cuvinte, propoziții sau fraze fără a le lega printr-o conjuncție; parataxă. (< juxtapune)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

JUXTAPÚNERE s.f. Acțiunea de a juxtapune; alăturare; juxtapoziție. ♦ Alăturare a două propoziții fără a le lega printr-o conjuncție; parataxă. [< juxtapune].
Sursa: Dicționar de neologisme

juxtapúnere s. f., g.-d. art. juxtapúnerii; pl. juxtapúneri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

juxtapunere f. alăturare: cristalele se formează prin juxtapunerea moleculelor analoge.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

JUXTAPÚNERE, juxtapuneri, s. f. Acțiunea de a juxtapune și rezultatul ei; alăturare, juxtapoziție. ♦ (Gram.) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele alcătuitoare ale unei propoziții sau fraze, care constă în simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură; parataxă. – V. juxtapune.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

juxtapunere - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul juxtapune