JUSTIȚIÁR, -Ă, justițiari, -e, adj. Care face dreptate, care urmărește să facă dreptate. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. justicier.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a JUSTIȚIÁR adj., s. n. 1. (cel) care avea dreptul de a împărți dreptatea într-o regiune (în orânduirea feudală). 2. (cel) care face dreptate, iubitor de dreptate. (< fr. justicier)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
JUSTIȚIÁR adj., s.m. (Liv.) 1. (Cel) care avea dreptul de a împărți dreptatea într-o regiune (mai ales în orânduirea feudală). 2. (Cel) care iubește dreptatea, iubitor de dreptate. [Pron. -ți-ar. / < fr. justicier].
Sursa: Dicționar de neologisme
* justițiár m. (fr. justicier, it. giustiziere). Acela care, în apusu Eŭropeĭ, avea drept să-ĭ judece pe locuitoriĭ moșiiĭ luĭ. Adj. Căruĭa-ĭ place să facă dreptate: sfîntu Ludovic a fost un rege justițiar.
Sursa: Dicționaru limbii românești
justițiár (-ți-ar) adj. m., pl. justițiári; f. justițiáră, pl. justițiáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită JUSTIȚIÁR, -Ă, justițiari, -e, adj. Care face dreptate, care urmărește să facă dreptate. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. justicier.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)