JURISDÍCȚIE, jurisdicții, s. f. 1. Putere, competență de a judeca a unui judecător sau a unei instanțe. 2. Totalitatea instanțelor judecătorești de același grad. 3. Ansamblul organelor care au competența de a judeca pricini de aceeași categorie. 4. Teritoriu în care un judecător sau o instanță judecătorească își exercită puterea. – Din fr. juridiction, lat. jurisdictio.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a JURISDÍCȚIE s. f. 1. competență a unui judecător, a unei instanțe de a judeca; (p. ext.) teritoriul unde se exercită. 2. totalitatea instanțelor de judecată având competența de a soluționa cauzele de aceeași categorie. ♦ organ de ~ = organ de stat care îndeplinește funcții judecătorești. (< fr. jurisdiction, lat. iurisdictio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
JURISDÍCȚIE s.f. 1. Putere, competență a unui judecător sau a unei instanțe de a judeca; (p. ext.) teritoriu unde își poate exercita această putere un judecător sau o instanță judecătorească. 2. Totalitatea organelor de judecată de același grad sau competente a soluționa o anumită categorie de litigii. ◊ Organ de jurisdicție = organ de stat care îndeplinește funcții judecătorești. [Gen. -iei, var. jurisdicțiune s.f. / cf. lat. iurisdictio, fr. jurisdiction].
Sursa: Dicționar de neologisme
jurisdícție (-ți-e) s. f., art. jurisdícția (-ți-a), g.-d. art. jurisdícției; pl. jurisdícții, art. jurisdícțiile (-ți-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită JURISDÍCȚIE, jurisdicții, s. f. 1. Putere competență de a judeca a unui judecător sau a unei instanțe. 2. Totalitatea instanțelor judecătorești de același grad. 3. Ansamblul organelor care au competența de a judeca pricini de aceeași categorie. 4. Teritoriu în care un judecător sau o instanță judecătorească își exercită puterea. – Din fr. juridiction, lat. jurisdictio.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)