JÚDO s. n. Sport originar din Japonia, asemănător cu jiu-jitsul, dar cu unele trăsături caracteristice (eliminarea loviturilor). [Pr.: giudo] – Din fr. judo.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a JUDO GIÚ-/ s. n. sport olimpic, asemănător cu luptele, originar din Japonia. (< fr. judo)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
JÚDO s.n. Sport olimpic originar din Japonia, asemănător luptei de jiu-jitsu, dar care utilizează mișcări și procedee tehnice diferite. [Pron. giu-do. / < fr., engl. judo].
Sursa: Dicționar de neologisme
JÚDO (cuv. de origine japoneză „calea supleței”) s. n. Sport originar din Japonia, asemănător cu jiu-jitsu, dar care are unele procede și tehnici de luptă caracteristice. Se bazează pe principiul nonrezistenței, utilizându-se suplețea, elasticitatea împotriva forței. A fost creat de Jigoro Kano (1860-1938) prin sistematizarea vechilor procedee periculoase de jiu-jitsu, transformându-le într-o artă a autoapărării. Din 1964 este inclus în programul olimpic. Întrecerile se desfășoară pe categorii de greutate (opt la bărbați și șapte la femei). În România, j. pătrunde din 1930, iar primul Campionat național se desfășoară în 1965. Sportivii români au cucerit două medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Los Angeles (1984).Sursa: Dicționar enciclopedic júdo [j pron. g] s. n., art. júdoulSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită JÚDO s. n. Sport originar din Japonia, asemănător cu jiu-jitsul, dar cu unele trăsături caracteristice (eliminarea loviturilor). [Pr.: gudo] – Din fr. judo.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)