JOÁCĂ s. f. Joc (1), distracție (copilărească). – Din juca (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a joácă (oa dift.) f., fără pl. (d. joc). Fam. Joc. zburdălnicie: joaca sparge cojoaca (Prov.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
joácă s. f.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită joacă f. joc: la treabă și la joacă POP. [Țras din juca].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
JOÁCĂ s. f. Joc (1), distracție (copilărească). – Din juca (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
joacă - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul juca
joacă - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul juca
joacă - Verb, Imperativ, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul juca