Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele jargon:

JARGÓN, jargoane, s. n. 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, care reflectă dorința celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor și care se caracterizează prin abundența cuvintelor și expresiilor pretențioase, de obicei împrumutate din alte limbi. 2. (Înv., azi impr.) Dialect, grai. – Din fr. jargon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a


JARGÓN, jargoane, s. n. 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, profesionale etc., care reflectă fie dorința celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor, fie tendința de a folosi termeni specifici profesiunilor respective și care se caracterizează prin abundența cuvintelor și expresiilor pretențioase, de obicei împrumutate din alte limbi, sau a celor de îngustă specialitate. 2. (Înv., azi impr.) Dialect, grai. – Din fr. jargon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

JARGÓN s. n. limbaj specific anumitor categorii sociale sau profesionale, cu o sferă de circulație restrânsă, care are fond principal de cuvinte și o structură gramaticală proprie. (< fr. jargon)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

JARGÓN s.n. Limbaj specific anumitor categorii sociale, profesiuni etc., cu o sferă de circulație îngustă, care are fond principal de cuvinte și o structură gramaticală proprie. [< fr. jargon].
Sursa: Dicționar de neologisme

* jargón n., pl. oane (fr. jargon). Limbă stricată: jargonu jidănesc. Limbă străină pe care n’o înțelegĭ. Limbă specială (păsărească) întrebuĭnțată de diferite categoriĭ de oamenĭ: jargonu hoților (argot).
Sursa: Dicționaru limbii românești

jargón s. n., pl. jargoáne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

jargon n. 1. limbă stricată; 2. limbă particulară ce adoptă unele clase de oameni.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

JARGÓN, jargoane, s. n. 1. Limbaj specific anumitor categorii sociale, care reflectă dorința celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor și care se caracterizează prin abundența cuvintelor și expresiilor pretențioase, de obicei împrumutate din alte limbi. 2. (înv., azi impr.) Dialect, grai. – Din fr. jargon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)