Am găsit 13 definiții pentru cuvantul/cuvintele jar:

JAR1 s. n. Grămadă de cărbuni în stare de incandescență care ard fără flacără; jeratic, jărăgai (1), jeg (2), jariște. ♦ P. ext. Arșiță, dogoare. ♦ Fig. Fierbințeală, febră; suferință arzătoare. – Din sl. žarŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


JAR2 s. n. Părul scurt de pe partea din față a capului și de pe extremitățile membrelor la ovine. – Din fr. jarre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

JAR1 s. n. păr scurt de pe fața și de pe extremitățile membrelor, la ovine. (< fr. jarre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

JAR2 s. n. vas mare de gresie. (< fr. jarre, engl. jar)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

JAR1 s.n. (Zool.) Păr scurt de pe partea din față a capului și de pe extremitățile membrelor la ovine. [< fr. jarre].
Sursa: Dicționar de neologisme

JAR2 s.n. (Liv.) Vas mare de gresie. [Pl. -uri. / cf. fr. jarre, engl. jar].
Sursa: Dicționar de neologisme

jar, járuri, s.n.(reg.) Jalon făcut dintr-o tufă cioplită (în pădure); țiu, marcaj.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

jar (-ruri), s. n. – Cărbuni care ard. – Mr., megl. jar. Sl. žarŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Miklosich, Lexicon, 191; Tiktin; Conev 62), cf. pojar și sb., cr., slov., pol. žar. Este dublet al lui jar, s. n. (țăruș, jalon), din sb. zar.Der. jariște, s. f. (jar; cenușă; zgură; resturi de la ardere; ardere; porțiune de pădure arsă); jerui, vb. (a răscoli jarul; a înteți, a înviora; a îndoi pînza făcută în casă pe jumătatea lățimii), ultimul sens de la jeruitor, s. n. (vătrai; dispozitiv de îndoit); jeratic, s. n. (jar), din sl. žaratŭkŭ sau žeratŭkŭ, cu var. jeratec, jăratec; jeregai (var. jărăgai), s. n. (jar; arsură, usturime), a cărui der. nu este clară (după Tiktin, cu suf. din mucegai, putregai; după DAR, din sl. žegati „a arde” încrucișat cu jar), cf. jigărae, care îl explică poate mai bine, prin intermediul unei metateze provocate de ideea asemănării acestui cuvînt cu jar. Der. rom. provine ngr. ζιάρι (Murnu, Lehnw., 25; Meyer, Neugr. St., II, 28 îl derivă direct din sl., însă cf. împotrivă Miklosich, Slaw. Elemente im Neugr., 16). Cf. jeg, jigăraie.
Sursa: Dicționarul etimologic român

jar n., pl. urĭ (bg. sîrb. rut. pol. žar, jaratic. V. pojar). Vest. Jaratic. Fig. Pasiune. V. jeg.
Sursa: Dicționaru limbii românești

jar s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

jar n. 1. jeratec; 2. fig. foc: m’arde un jar nestins [Slav. JARŬ, arșița focului].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

JAR1 s. n. Grămadă de cărbuni în stare de incandescență care ard fără flacără; jăratic, jărăgai (1), jeg (2), jariște. ♦ P. ext. Arșiță, dogoare. ♦ Fig. Fierbințeală, febră; suferință arzătoare. – Din sl. žarŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

JAR2 s. n. Părul scurt de pe partea din față a capului și de pe extremitățile membrelor la ovine. – Din fr. jarre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)