JÁPIȚĂ, japițe, s. f. Bucată de lemn sau de fier îndoit, așezat deasupra proțapului și formând scobitura în care se prinde jugul. – Bg. žabica „broscuță”.Sursa: Dicționarul limbii române moderne JÁPIȚĂ (‹ bg.) s. f. 1. Piesă de lemn sau de fier montată deasupra părții din față a proțapului, pentru a permite articularea jugului cu proțapul. 2. (Peior.) Persoană fără caracter.Sursa: Dicționar enciclopedic
jápiță (vest) și jámpiță (est) f., pl. e (cp. cu germ. zug, șir, alaĭ, trăsură, și spitze, vîrf, și cu bg. žabica, broscuță). Adausu de deasupra proțapuluĭ pin care trece ciocîlteu și care ține jugu. – (Forma jap- în rev. I Crg. 3, 89 și Răsadu 1, 30).
Sursa: Dicționaru limbii românești
jápiță s. f., g.-d. art. jápiței; pl. jápițeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită japiță f. bucată de lemn de d’asupra proțapului în care se pune jugul. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
jăpițá, jăpițéz, vb. I (reg.) a lovi cu nuiaua pe cineva; a jostări.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme