jápca (cu ~) loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
jápca (cu) loc. adv. (din hapca supt infl. luĭ jap). V. hapca.
Sursa: Dicționaru limbii românești
JÁPCĂ s. f. (În expr.) A lua cu japca = a lua cu forța și pe nedrept. – Din bg. žabka „laț, cursă”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a jápcă2, jepci, s.f. (reg.) loc jos, pădinos, padină, mlaștină; băltoacă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
jápcă (jépci), s. f. – Extorsiune, spoliere, jefuire. Bg. – žapka (DAR). – Der. jepcan (var. jăpcan), s. m. (care spoliază); jepcăneală, s. f. (furt, hoție); jepcănitor, s. m. (hoț). Este posibil ca acest cuvînt să depindă de grupul expresiv jerpan, jerpeli.Sursa: Dicționarul etimologic român japcă, jăpci s. f. (intl.) tâlhărieSursa: Dicționar de argou al limbii române jápcă f., pl. e și jăpcĭ (V. japșă). Munt. est. Rar. Japină.
Sursa: Dicționaru limbii românești
japcă f. violență: a lua cu japca. [Cf. jap].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
JÁPCĂ s. f. (În expr.) A lua cu japca = a lua cu forța și pe nedrept. – Din bg. žabka „laț, cursă”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)