ISONÁR, isonari, s. m. (Înv.) Persoană care ținea isonul (la biserică). – Ison + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a isonár m. (d. ison). Care ține isonu. Corist.
Sursa: Dicționaru limbii românești
isonár (înv.) s. m., pl. isonáriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită isonar m. cântăreț din cor: cu alți băieți isonari ai bisericii CR.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ISONÁR, isonari, s. m. (Înv.) Persoană care ținea isonul (la biserică). – Ison + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)