Am găsit 53 de definiții pentru cuvantul/cuvintele iris:

ÍRIS, (I) irisuri, s. n., (II) iriși, s. m. I. S. n. 1. Membrană circulară, colorată a ochiului, situată înaintea cristalinului, în mijlocul căreia se găsește pupila. 2. Diafragmă cu diametru variabil, folosită la instrumentele optice pentru a regla fasciculul de lumină care pătrunde în instrument. II. S. m. (Bot.) Stânjenel. – Din fr., lat. iris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ÍRIS I. s. n. 1. curcubeu, spectru solar. 2. membrană colorată circulară a ochiului, așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. II. s. m. plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; stânjenel. (< fr., lat. iris)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ÍRIS s.m. Plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; (pop.) stânjenel. [< fr. iris].
Sursa: Dicționar de neologisme

ÍRIS s.n. 1. (Liv.) Curcubeu, spectru solar. 2. Membrană colorată circulară a ochiului așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. Diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. [< fr. iris, lat. iris].
Sursa: Dicționar de neologisme

IRIS (în mitologia greacă), zeița curcubeului. Fiica lui Thaumas și a oceanidei Electra și soră a Harpiilor, I. o slujea pe Hera, fiind în același timp curieră acesteia și a lui Zeus. Reprezentată ca o tânără fecioară cu aripi de aur. Simbol personificat al curcubeului, I. era considerată mesageră între zei și oameni.
Sursa: Dicționar enciclopedic

IRIS, asteroid descoperit în 1847. Are diametrul de 21,01 m, perioada de rotație de 7,1 ore, iar cea de revoluție de 3,69 ani.
Sursa: Dicționar enciclopedic

Iris, fiica lui Thaumas și a Electrei și soră cu harpiile. Simboliza curcubeul și îndeplinea printre muritori funcția de mesageră a zeilor. Iris îi slujea cu precădere pe Zeus și pe Hera.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

íris n., pl. urĭ (fr. iris, d. vgr. íris, íridos, curcubeŭ, care e și numele uneĭ zeițe mitologice care era trimeasa [!] zeilor. V. iride). Anat. Membrana circulară retráctilă dintre cornee și fața anterioară a cristalinuluĭ și care, după indivizĭ, e colorată în cafeniŭ închis (aproape negru), galben albastru, cenușiŭ, verde. Min. O varietate de cŭarț care prezentă [!] colorile [!] curcubeuluĭ cînd o crăpĭ. S. m., pl. irișĭ. Zool. Un fel de fluture. Bot. Planta numită pop. stînjinel [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești

íris1 (plantă) s. m., pl. íriși
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

íris2 (membrană a ochiului, diafragmă) s. n., pl. írisuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

iris n. 1. perdea felurit colorată ce înconjoară pupila ochiului; 2. plantă numită vulgar stânjinel.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Iris f. 1. Mit. mesagera zeilor, metamorfozată de Junona în curcubeu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÍRIS, (I) irisuri, s. n., (II) iriși, s. m. I. S. n. 1. Membrană circulară, colorată a ochiului, situată înaintea cristalinului, în mijlocul căreia se găsește pupila. 2. Diafragmă cu diametru variabil, folosită la instrumentele optice pentru a regla fasciculul de lumină care pătrunde în instrument. II. S. m. (Bot.) Stânjenel. – Din fr., lat. iris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÍRIS, (I) irisuri, s. n., (II) iriși, s. m. I. S. n. 1. Membrană circulară, colorată a ochiului, situată înaintea cristalinului, în mijlocul căreia se găsește pupila. 2. Diafragmă cu diametru variabil, folosită la instrumentele optice pentru a regla fasciculul de lumină care pătrunde în instrument. II. S. m. (Bot.) Stânjenel. – Din fr., lat. iris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÍRIS I. s. n. 1. curcubeu, spectru solar. 2. membrană colorată circulară a ochiului, așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. II. s. m. plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; stânjenel. (< fr., lat. iris)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ÍRIS s.m. Plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; (pop.) stânjenel. [< fr. iris].
Sursa: Dicționar de neologisme

ÍRIS s.n. 1. (Liv.) Curcubeu, spectru solar. 2. Membrană colorată circulară a ochiului așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. Diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. [< fr. iris, lat. iris].
Sursa: Dicționar de neologisme

IRIS (în mitologia greacă), zeița curcubeului. Fiica lui Thaumas și a oceanidei Electra și soră a Harpiilor, I. o slujea pe Hera, fiind în același timp curieră acesteia și a lui Zeus. Reprezentată ca o tânără fecioară cu aripi de aur. Simbol personificat al curcubeului, I. era considerată mesageră între zei și oameni.
Sursa: Dicționar enciclopedic

IRIS, asteroid descoperit în 1847. Are diametrul de 21,01 m, perioada de rotație de 7,1 ore, iar cea de revoluție de 3,69 ani.
Sursa: Dicționar enciclopedic

Iris, fiica lui Thaumas și a Electrei și soră cu harpiile. Simboliza curcubeul și îndeplinea printre muritori funcția de mesageră a zeilor. Iris îi slujea cu precădere pe Zeus și pe Hera.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

íris n., pl. urĭ (fr. iris, d. vgr. íris, íridos, curcubeŭ, care e și numele uneĭ zeițe mitologice care era trimeasa [!] zeilor. V. iride). Anat. Membrana circulară retráctilă dintre cornee și fața anterioară a cristalinuluĭ și care, după indivizĭ, e colorată în cafeniŭ închis (aproape negru), galben albastru, cenușiŭ, verde. Min. O varietate de cŭarț care prezentă [!] colorile [!] curcubeuluĭ cînd o crăpĭ. S. m., pl. irișĭ. Zool. Un fel de fluture. Bot. Planta numită pop. stînjinel [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești

íris1 (plantă) s. m., pl. íriși
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

íris2 (membrană a ochiului, diafragmă) s. n., pl. írisuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

iris n. 1. perdea felurit colorată ce înconjoară pupila ochiului; 2. plantă numită vulgar stânjinel.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Iris f. 1. Mit. mesagera zeilor, metamorfozată de Junona în curcubeu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÍRIS, (I) irisuri, s. n., (II) iriși, s. m. I. S. n. 1. Membrană circulară, colorată a ochiului, situată înaintea cristalinului, în mijlocul căreia se găsește pupila. 2. Diafragmă cu diametru variabil, folosită la instrumentele optice pentru a regla fasciculul de lumină care pătrunde în instrument. II. S. m. (Bot.) Stânjenel. – Din fr., lat. iris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÍRIS, (I) irisuri, s. n., (II) iriși, s. m. I. S. n. 1. Membrană circulară, colorată a ochiului, situată înaintea cristalinului, în mijlocul căreia se găsește pupila. 2. Diafragmă cu diametru variabil, folosită la instrumentele optice pentru a regla fasciculul de lumină care pătrunde în instrument. II. S. m. (Bot.) Stânjenel. – Din fr., lat. iris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÍRIS I. s. n. 1. curcubeu, spectru solar. 2. membrană colorată circulară a ochiului, așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. II. s. m. plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; stânjenel. (< fr., lat. iris)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ÍRIS s.m. Plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; (pop.) stânjenel. [< fr. iris].
Sursa: Dicționar de neologisme

ÍRIS s.n. 1. (Liv.) Curcubeu, spectru solar. 2. Membrană colorată circulară a ochiului așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. Diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. [< fr. iris, lat. iris].
Sursa: Dicționar de neologisme

IRIS (în mitologia greacă), zeița curcubeului. Fiica lui Thaumas și a oceanidei Electra și soră a Harpiilor, I. o slujea pe Hera, fiind în același timp curieră acesteia și a lui Zeus. Reprezentată ca o tânără fecioară cu aripi de aur. Simbol personificat al curcubeului, I. era considerată mesageră între zei și oameni.
Sursa: Dicționar enciclopedic

IRIS, asteroid descoperit în 1847. Are diametrul de 21,01 m, perioada de rotație de 7,1 ore, iar cea de revoluție de 3,69 ani.
Sursa: Dicționar enciclopedic

Iris, fiica lui Thaumas și a Electrei și soră cu harpiile. Simboliza curcubeul și îndeplinea printre muritori funcția de mesageră a zeilor. Iris îi slujea cu precădere pe Zeus și pe Hera.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

íris n., pl. urĭ (fr. iris, d. vgr. íris, íridos, curcubeŭ, care e și numele uneĭ zeițe mitologice care era trimeasa [!] zeilor. V. iride). Anat. Membrana circulară retráctilă dintre cornee și fața anterioară a cristalinuluĭ și care, după indivizĭ, e colorată în cafeniŭ închis (aproape negru), galben albastru, cenușiŭ, verde. Min. O varietate de cŭarț care prezentă [!] colorile [!] curcubeuluĭ cînd o crăpĭ. S. m., pl. irișĭ. Zool. Un fel de fluture. Bot. Planta numită pop. stînjinel [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești

íris1 (plantă) s. m., pl. íriși
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

íris2 (membrană a ochiului, diafragmă) s. n., pl. írisuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

iris n. 1. perdea felurit colorată ce înconjoară pupila ochiului; 2. plantă numită vulgar stânjinel.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Iris f. 1. Mit. mesagera zeilor, metamorfozată de Junona în curcubeu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÍRIS, (I) irisuri, s. n., (II) iriși, s. m. I. S. n. 1. Membrană circulară, colorată a ochiului, situată înaintea cristalinului, în mijlocul căreia se găsește pupila. 2. Diafragmă cu diametru variabil, folosită la instrumentele optice pentru a regla fasciculul de lumină care pătrunde în instrument. II. S. m. (Bot.) Stânjenel. – Din fr., lat. iris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÍRIS, (I) irisuri, s. n., (II) iriși, s. m. I. S. n. 1. Membrană circulară, colorată a ochiului, situată înaintea cristalinului, în mijlocul căreia se găsește pupila. 2. Diafragmă cu diametru variabil, folosită la instrumentele optice pentru a regla fasciculul de lumină care pătrunde în instrument. II. S. m. (Bot.) Stânjenel. – Din fr., lat. iris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÍRIS I. s. n. 1. curcubeu, spectru solar. 2. membrană colorată circulară a ochiului, așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. II. s. m. plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; stânjenel. (< fr., lat. iris)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ÍRIS s.m. Plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; (pop.) stânjenel. [< fr. iris].
Sursa: Dicționar de neologisme

ÍRIS s.n. 1. (Liv.) Curcubeu, spectru solar. 2. Membrană colorată circulară a ochiului așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. Diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. [< fr. iris, lat. iris].
Sursa: Dicționar de neologisme

IRIS (în mitologia greacă), zeița curcubeului. Fiica lui Thaumas și a oceanidei Electra și soră a Harpiilor, I. o slujea pe Hera, fiind în același timp curieră acesteia și a lui Zeus. Reprezentată ca o tânără fecioară cu aripi de aur. Simbol personificat al curcubeului, I. era considerată mesageră între zei și oameni.
Sursa: Dicționar enciclopedic

IRIS, asteroid descoperit în 1847. Are diametrul de 21,01 m, perioada de rotație de 7,1 ore, iar cea de revoluție de 3,69 ani.
Sursa: Dicționar enciclopedic

Iris, fiica lui Thaumas și a Electrei și soră cu harpiile. Simboliza curcubeul și îndeplinea printre muritori funcția de mesageră a zeilor. Iris îi slujea cu precădere pe Zeus și pe Hera.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

íris n., pl. urĭ (fr. iris, d. vgr. íris, íridos, curcubeŭ, care e și numele uneĭ zeițe mitologice care era trimeasa [!] zeilor. V. iride). Anat. Membrana circulară retráctilă dintre cornee și fața anterioară a cristalinuluĭ și care, după indivizĭ, e colorată în cafeniŭ închis (aproape negru), galben albastru, cenușiŭ, verde. Min. O varietate de cŭarț care prezentă [!] colorile [!] curcubeuluĭ cînd o crăpĭ. S. m., pl. irișĭ. Zool. Un fel de fluture. Bot. Planta numită pop. stînjinel [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești

íris1 (plantă) s. m., pl. íriși
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

íris2 (membrană a ochiului, diafragmă) s. n., pl. írisuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

iris n. 1. perdea felurit colorată ce înconjoară pupila ochiului; 2. plantă numită vulgar stânjinel.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Iris f. 1. Mit. mesagera zeilor, metamorfozată de Junona în curcubeu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÍRIS, (I) irisuri, s. n., (II) iriși, s. m. I. S. n. 1. Membrană circulară, colorată a ochiului, situată înaintea cristalinului, în mijlocul căreia se găsește pupila. 2. Diafragmă cu diametru variabil, folosită la instrumentele optice pentru a regla fasciculul de lumină care pătrunde în instrument. II. S. m. (Bot.) Stânjenel. – Din fr., lat. iris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

íriș adj. m. sg. și adv. (reg.) tare, sănătos; adevărat, curat.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme