IR, iruri, s. n. (Pop.) Alifie pe care o prepară femeile la țară din diferite grăsimi, plante etc. – Din magh. ir.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ir (íruri), s. n. – Pomadă, unguent. Mag. ir (Cihac, II, 509; Gáldi 93). În Trans. și Mold.Sursa: Dicționarul etimologic român
Ir, simbol chimic pentru iridiu.
Sursa: Dicționar enciclopedic
ir n., pl. urĭ (ung. ir). Nord. Alifie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
*ir-, prefix, V. in-.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ir (pop.) s. n., pl. íruriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ir n. Mold. Tr. alifie: negustor de iruri CR. [Ung. IR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IR, iruri, s. n. (Pop.) Alifie pe care o prepară femeile la țară din diferite grăsimi, plante etc. – Din magh. ir.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)