Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele ipoteză:

IPOTÉZĂ, ipoteze, s. f. Presupunere, enunțată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esența fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiției, impresiei etc. ♦ (Mat.) Ansamblul proprietăților date într-o demonstrație și cu ajutorul cărora se obțin noi propoziții. – Din fr. hypothèse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


IPOTÉZĂ s. f. 1. presupunere, supoziție enunțate pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la relația dintre anumite fenomene sau la legăturile dintre acestea și cauzele lăuntrice care le determină. 2. figură retorică constând în presupunerea unui lucru posibil sau nu, din care se trage o consecință. 3. (mat.) ansamblul elementelor date pe baza cărora se dezvoltă o demonstrație. (< fr. hypothèse)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

IPOTÉZĂ s.f. Presupunere, supoziție pe baza unor fapte cunoscute asupra relației între anumite fenomene sau asupra legăturii dintre aceste fenomene și cauzele lăuntrice care le determină. ♦ (Mat.) Element dat pe baza căruia se dezvoltă o demonstrație. [Cf. fr. hypothèse, lat., gr. hypothesis < hypo – sub, thesis – poziție].
Sursa: Dicționar de neologisme

ipotéză (ipotéze), s. f. – Presupunere formulată pe baza unor fapte cunoscute. – Var. (înv.) ipotes, s. n. Mr. ipothise „afacere”. Gr. ὑπόθεσις (sec. XVIII, cf. Gáldi 202), și apoi din fr. hypothèse.Der. ipotetic, adj. (presupus, prezumtiv), din gr. ὑποθετιϰός, folosit de Cantemir în 1705 (Gáldi 202). Aceste cuvinte se scriu uneori cu h, ca în fr.
Sursa: Dicționarul etimologic român

*ipotéză f., pl. e (vgr. ῾ypóthesis, d. ῾ypotíthemi, pun dedesupt [!], presupun. V. ipotecă, anti-teză). Presupunere, supozițiune.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ipotéză s. f., g.-d. art. ipotézei; pl. ipotéze
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ipoteză f. presupunere din care se trage o consecvență.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

IPOTÉZĂ, ipoteze, s. f. Presupunere, enunțată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esența fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiției, impresiei etc. ♦ (Mat.) Ansamblul proprietăților date într-o demonstrație și cu ajutorul cărora se obțin noi propoziții. – Din fr. hypothèse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)