ióta (literă grecească) s. f., pl. ióta; ι, Ι
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ióta (literă a alfabetului grecesc) s. n. (invar.)
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine
*ĭóta m. (vgr. ióta). Numele litereĭ I la Grecĭ: un ĭota, doĭ ĭota (saŭ doĭ de ĭota). S. f., pl. e. Nicĭ o ĭotă, nicĭ cel maĭ mic lucru: nu lipsește nicĭ o ĭotă. V. bechĭ și cirtă 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești
IÓTĂ s. f. (Pop. și fam.; în expr.) (Nici) o iotă = deloc, câtuși de puțin, nimic. – Din ngr. ióta. Cf. fr., it. iota.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a iótă s. f. – Deloc, nimic, cîtuși de puțin. Din gr. ἰῶτα, cu același sens ca jota „nimic”, din sp.Sursa: Dicționarul etimologic român iótă (cantitate mică) (fam.) s. f. (în expr. (nici)o iotă)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită iotă f. 1. numele grecesc al literei i; 2. fig. ceva foarte puțin: nu pot să schimb nicio iotă din hotărîrea mea ISP.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IÓTĂ s. f. (Pop. și fam.; în expr.) (Nici)o iotă = deloc, câtuși de puțin, nimic. – Din ngr. ióta. Cf. fr., it. iota.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)